Primarul Adrian Niță vine cu o serie de modificări la proiectul privind organizarea Târgului „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului – ediția a III-a”, pentru care primăria va aloca în plus, față de proiectul fostului primar, 192.420 de lei, suma totală ajungând la 942.420 de lei.
Târgul va fi deschis în perioada 29 noiembrie 2024- 7 ianuarie 2025, însă deschiderea oficială va avea loc pe 30 noiembrie, când se va aprinde iluminatul festiv.
În giratoriul de la Hotel Ceahlău va fi montat un brad de 7 m. Brazi și căsuțe cu elemente de butaforie specifice sezonului vor fi în Dărmănești, lângă magazinul Adridan, în Piața Bistrița din Precista și în zona pieței centrale, pentru cartierul Mărăței. Toate acestea vor fi montate pe un fel de terase, pe care le va pune la dispoziție Centrul pentru cultură și arte “Carmen Saeculare”. Astfel, primarul își duce la îndeplinire dorința de a avea atmosferă de sărbătoare în fiecare cartier din oraș, idee despre care vorbea în emisiunea „Cafeaua de dimineață“ a „Mesagerului de Neamț” de acum o lună. Chiar dacă cei din Mărăței vor ajunge la Piața centrală ca să-și vadă figurinele alocate lor.
Potrivit proiectului, ce va fi discutat în ședința Consiliului Local de azi, 20 noiembrie, vor fi închiriate 120 de figurine de butaforie, cu suma de 258.000 de lei, între care și o arcadă cu 2025 pentru Revelion.
Pentru decorațiunile destinate sediului primăriei sunt prevăzuți 15.000 de lei, iar pentru artificiile de Revelion și cele ce vor fi date în ziua de 1 Decembrie, alți 53.220 de lei.
Trenulețul și Caravana lui Moș Crăciun
Va exista și un trenuleț al lui Moș Crăciun care va costa 27 000 de lei – închirierea plus motorina – cu care doritorii vor putea face plimbări gratuite, începând din Ajunul de Moș Nicolae – 5 decembrie și până în a doua zi de Crăciun – 26 decembrie. Vom vedea și care va fi gara de plecare și cea de oprire, ca să ne dăm seama de oportunitatea ideii.
La activitățile dedicate copiilor sunt alocați 107.000 lei, din care 30.000 de lei pentru Caravana lui Moș Crăciun- care va merge prin cartiere între 19 și 26 decembrie cu Moșul însoțit de 5 actori costumați. 40.000 de lei sunt alocați pentru dulciuri cadou ce vor fi împărțite copiilor – constând într-un brăduț ce conține 22 de produse fiecare. Acestea vor fi împărțite în Ajun de Moș Nicolae, în Ajunul Crăciunului și în cadrul caravanei.
Organizarea deschiderii târgului din 30 noiembrie, va însemna alți 37.000 de lei pentru artiști costumați în mascote și pe picioroange care vor avea rolul de animatori pentru copii.
Cea mai mare sumă, 200.000 de lei, sunt pentru scena și sonorizarea spectacolelor ce vor avea loc, în perioada 13-31 decembrie în Piața Ștefan cel Mare, pe 30 noiembrie în cartierul Precista și pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, în cartierele Văleni și Speranța.
Pentru concertul de Crăciun susținut de Filarmonica Mihail Jora din Bacău, care va avea loc pe 22 decembrie în sala Cinema Mon Amour, vor fi alocați 34.200 de lei.
Foișorul, care încă se află în reparații, va fi inaugurat în următoarea perioadă, pentru artiștii prezenți la inaugurare și pentru ceaiul servit la această festivitate fiind prinși 10.000 de lei în același proiect.
Drepturile de autor pentru muzica ce se va difuza în târgul de Crăciun vor fi în sumă de 30.000 de lei. Afișele, clipurile de promovare și de după eveniment, inclusiv promovarea pe mijloacele de transport, vor costa 38.000 de lei. Per total, numai organizarea concertelor și promovarea târgului vor costa 482. 200 din totalul de 942.240 de lei.
Angela Croitoru
N.R. Astăzi va avea loc o conferință de presă pe acest subiect la Primărie, pe care o veți putea urmări integral.