Un an fără Ion Asavei. Poetul, ziaristul, omul

Ion Asavei este cunoscut pentru activitatea sa dăruită bibliotecii orășenești din Bicaz sau pentru activitatea sa de ziarist, cel mai prolific fiind la „Monitorul de Neamţ”, dar a scris şi pentru „Ecoul Munţilor”, seria veche, sau pentru „Mesagerul de Neamţ”, şi încă multe alte reviste, fiind unul dintre pionierii jurnalismului de după 1989. Şi trebuie să recunoaştem că presa scrisă a cunoscut o efervescenţă deosebită după căderea comunismului şi revistele şi ziarele erau citite, ba se mai stătea şi la coadă pentru ele. S-a concentrat o perioadă şi asupra unei reviste de umor, mânuind cu talent ironia şi subiectele ce parcă se cereau satirizate erau din belşug. Este mai puţin cunoscut ca poet şi asta şi din vina sa: deşi a scris multe poezii bune a publicat puţine şi un singur volum: „Joc de cuvinte”. Începem cu o poezie de toamnă. S-a născut aproape de solstiţiul de vară, de Sânziene, şi a murit la început de noiembrie. De puţin timp s-a făcut pomenirea de un an pentru cel ce a fost Ion Asavei la biserica din satul său natal şi la cimitirul de pe o coastă din Dealul Bradului.

Chopin

Astăzi am fost trist

Am ascultat Chopin

Pierdut printre lacrimi.

Totul în jur devenea oval,

Universul se transforma

În monade mișcătoare.

Din când în când

Sărutam pleopa

Bucuria copiilor nenăscuți

Care-mi zâmbeau

Zâmbeau, zâmbeau.

Ascultam Chopin

Printre lacrimi

Și nu observam

Că toamna

Își căuta de lucru printre noi.

Astăzi am fost trist…

Despre Ion Asavei şi volumul său de poezie scria profesoara Cristina Chirilă din Grinţieş pentru revista „Ecoul Munţilor” care descoperea „un poet cu majusculă” (subscriem şi noi): „Într-o formă modernă, poemele Domniei Sale abordează temele predilecte ale liricii: iubirea, natura, relația omului cu universul, destinul, viața, moartea, într-un limbaj esopic, meditativ, moralizator sau ludic, completat armonios de ilustrațiile realizate de Iarina și Emil Ungureanu. Volumul se încheie simetric, experiența cărții și a bibliotecii, a întâlnirii cu mările și oceanele literaturii. este revelată simplu și cu mare sensibilitate: O, Doamne,/Câte pot să încapă în (ne)fericirea unui bibliotecar… Un Poet cu majusculă ce trebuie citit și recitit!”. Marius Coşerariu a fost un apropiat al lui Ion Asavei, cânta deseori la Biblioteca din Bicaz împreună cu Cristina Marin şi Elena Ropotoaia şi a pus pe note una dintre poeziile bardului bicăjean (vă recomandăm să o urmăriţi pe canalul de you tube al folkistului din Taşca):

Soseşte Crăciunul, iubito!

Zăpada ne bate-n fereastră

E ger afară și viscol

Ce proaspătă, dragostea noastră.

Anul cel Nou se arată,

iubito, ce timp călător

Troienele vieții ne-mbată

Ne-apasă cu vuietul lor.

Afară e frig și e ger

În casă ne plânge pianul

Privim printre stele la cer

Visând, ce vom face la anul.

Și-o lacrimă curge ușor

Tristețea ne umple mereu

E timpul când vorbele dor

Și nouă ne este mai greu.

Sosește Crăciunul, iubito!

Zăpada ne bate-n ferești

E ger afară și viscol

Iar tu tot mai proaspătă ești.

La ceremonia de înmormântare, în satul Bradu, comuna Grinţieş, în 6 noiembrie 2023, Marius Coşerariu, şi el poet, a scris „Cântec pentru Ion Asavei”, din care am ales trei strofe:

Miroase a toamnă târzie

Și-un vânt nemilos se ascute,

Poema tristeții se scrie

În valuri de lacrimi tăcute.

Durerea înfrânge sărutul,

Iar noaptea scufundă Bicazul,

Noiembrie-și cere tributul

Ce scaldă în lacrimi obrazul.

Copacii cei goi se înclină

Și plânge pământul și Cerul,

Că azi s-a mai stins o lumină:

Asavei – Boemul – Boierul…

Ion Asavei s-a născut la 24 iunie 1950 (de Sânziene la Biblioteca Bicaz era sărbătoare şi cei care veneau să-l felicite erau cu zecile) în satul Bistricioara, comuna Ceahlău. Din cauza construirii barajului de la Bicaz, familia lui s-a strămutat în satul Bradu, comuna Grințieș, pe când Ion Asavei era în clasa a III-a. S-au lăsat greu despărţiţi de casa şi pământul lor, dar s-au mutat în satul Bradu şi şi-au ridicat casa peste drum de şcoală. Nu a fost uşor, căci suma primită pentru expropriere a fost una nu foarte mare (au fost printre ultimii plecaţi, au sperat că poate nu ajunge lacul la Bistricioara). Tatăl său era cântăreţ bisericesc şi unchiul său, Vasile Maftei, era preot, un preot cu har şi cu influenţă mare şi bună asupra nepotului. A continuat cursurile la Grințieș, iar apoi a învățat la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca, o şcoală de mare prestigiu în acea vreme, pe care l-a absolvit în 1969. A avut colegi pe Ion Diaconu şi Vasile Răşchitor (profesori de sport), viitorul primar Gavril Lupu, profesorul şi directorul de la Hangu – Ion Manolache şi alţii, o generaţie de mare valoare.

Nu a reuşit la facultate după liceu, ar fi vrut să intre la Litere la Iaşi, dar concurenţa a fost mai mare decât eforturile sale şi a urmat chemarea sub arme, un an şi patru luni, după cum era în acele vremuri. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu, Ion Asavei nu a avut timpul necesar să se pregătească pentru un nou examen la facultate şi astfel a pierdut anul universitar şi dat examen la o Școală Postliceală de Biblioteconomie din București, absolvind în 1973.

După absolvire, după regula vremii, a fost repartizat la Biblioteca Județeană Neamț, care avea însă posturile blocate și a fost nevoit să accepte să lucreze la Biblioteca Orășenească Bicaz, la sugestia lui Constantin Tomşa, cu funcţie judeţeană în domeniu în acel an. Au rămas prieteni apropiaţi toată viaţa. I s-a părut greu să aleagă Bicazul de atunci, un oraş industrial, definit de freamăt muncitoresc, dar şi de griul prafului. Dar a rămas şi nu s-a mai dezlipit de oraş şi biblioteca oraşului. Şi a reuşit să facă din această bibliotecă o instituţie respectată, cu un prestigiu mult peste limitele unui oraş ce şi-a pierdut din puterea economică şi demografică. Aici se făceau lansări de carte ale unor autori cu nume, se ţineau conferinţe, simpozioane, soseau invitaţi personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice. Şi Ion Asavei avea puterea de a face cunoscute toate faptele culturale ale Bicazului, căci în paralel cu activitatea de bibliotecar, s-a consacrat şi jurnalisticii. Şi a fost un condei de seamă al jurnalismului nemţean. A fost redactor la „Monitorul de Neamț“ încă de la înființarea acestuia, în 1996. A mai colaborat la „Telegraful“, „Gazeta de Bicaz”, „Răcnetul Carpaților“, „Moftul Neamțului“, „Piatra Corbului”, „Revista Valea Muntelui“, „Ochiul Public”, „Catharsis”. A publicat volumul de versuri „Joc de cuvinte“, Editura Sensul Piatra Neamț, 2019, amintit anterior și este coautor al volumului „Orașul mării dintre munți – Bicaz 400: album aniversar”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2011, coordonatorul volumului Simpozionului  „Orașul mării dintre munți – Bicaz 400” şi al volumului „Caietele oraşului mării dintre munţi”, apărut în 2016, o realizare deosebită care, urmând modelul iniţiat de Ion Asavei, ar merita să apară an de an. Munca de bibliotecă şi cea de ziarist de teren l-au făcut să simtă împlinire profesională. Soţia sa, Ana, a fost educatoare la Bicaz, iar fiul, Ştefan, este redactor al Televiziunii Române, cu realizări profesionale de care părinţii erau foarte mândri,

Biblioteca „Mihai Eminescu” din Bicaz cu Ion Asavei şi Mariana Călinescu şi Elena Tofan a fost un pol permanent de atracţie pentru cei mici, care veneau singuri, cu părinţii sau cu cadrele didactice. Cluburi de lectură, cluburi de vacanţă, activităţi interactive, nocturne ale bibliotecilor cu liceeni: un freamăt perpetuu.

Articolele sale au fost dedicate, în cea mai mare parte a lor, munţilor Neamţului, concentrate în special pe actul cultural, dar nu lipseau articolele sociale, anchetele, interviurile. Mai ales de interviuri era mândru, reuşise să intervieveze mai multe personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice româneşti. Reiterăm ideea realizării de către cei care i-au fost colegi şi tovarăşi de breaslă (jurnalistică), dar nu numai, a unui volum care să cuprindă cele mai bune articole ale lui Ion Asavei.

Prof. dr. Daniel DIEACONU