Noul Consiliu Local de la Târgu-Neamț nu pare că și-a început activitatea sub cele mai bune auspicii. Cu un secretar nou al orașului, Andreea Dunca, fără experiență încă, cu un primar parcă dornic să șteargă cu buretele tot ceea ce ține de predecesor, adunarea obștească a dat-o în bară de la prima întâlnire, pe motiv de bulibășeală în documente. Pe repede-nainte, consilierii au primit în mape un proiect menit să aleagă membri de încredere în consiliile de administrație, cu precădere în cel de la spitalul orășenesc, unde ochii directorului actual nu plac la fel de mult ca aceia ai unui om devotat pentru PSD. Documentul a fost făcut pe genunchi, așa că o semnalare în presă, precum că au fost omise, pe ici, pe acolo, elemente esențiale din lege, a dus la retragerea proiectului înainte de ședință.
În următoarea ședința de joi, 28 noiembrie, el a fost repus pe ordinea de zi și s-a votat gospodărește, cu vot direcționat, care însă nu a putut ocoli o prevedere legală, aceea ca cel propus să aibă 5 ani vechime în domeniul economic. Aspect asupra căruia vom mai reveni.
Printre cei care au votat proiectul respectiv se află și consilierul local Bularda Constantin, medic de profesie, ales pe lista PSD. Domnul doctor are un contract de închiriere a unui spațiu situat pe strada 1 Mai, nr. 29 B, făcut cu Orașul Târgu – Neamț contra sumei de 635,6 lei lunar. Până aici, totul bine și frumos, dar pentru orice eventualitate, am cerut lămuriri în legătură cu o posibilă situație de conflict de interese. am sunat-o pe noua secretară a orașului.
Răspunsul a venit repede, cu trimitere la lege, că nu e cazul, că este doar un spațiu închiriat ca oricărui alt cetățean și că nu sunt probleme, dar că pentru orice eventualitate, s-a cerut un punct de vedere de la Agenția Națională de Integritate, care nu a dat un răspuns. Dar că, din moment ce a fost validat de un judecător și și-a depus declarația de interese, dl. dr. Bularda are drepturi depline în Consiliul Local. Inclusiv de a alege membrii CA-ului la Spitalul Orășenesc, care au un cuvânt decisiv în selectarea unui nou manager. Care să nu fie, eventual, nașul nimănui din Consiliul Local, să nu facă parte din găști de personaje obișnuite doar să ia și care să considere spitalul moșie proprie.
Problema, din punctul nostru de vedere, nu o reprezintă contractul de închiriere, poate doar la nivelul chiriei, dar ce să zici aici, a fost licitație și comentariile sunt de prisos. Rămâne o altă chestiune în discuție, dl. doctor, are și un alt contract, cu spitalul, din 2021, pentru asigurarea utilităților, oricum, un contract. Care ar fi trebuit să-l facă să se abțină de la vot, măcar preventiv. Până la lămurirea lucrurilor de către ANI, dacă i s-a adus acesteia în atenție și această speță.
Ca să nu mai vorbim că a fost ales și membru, deocamdată supleant, chiar în CA-ul de la spital, cu care are, cum spuneam, un contract.
În acest moment o eventuală sesizare la Agenția Națională de Integritate ar putea să ne lămurească cu privire la posibilul caz de conflict de interese. Dacă interesează pe cineva.
Valentin Bălănescu
Despre conflictul de interese: Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.
Ghidul Agenției Naționale de Integritate: ”Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei publice pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes personal.”
Și să nu uităm un paragraf din lege: