Pensionarii nemțeni trebuie să știe că din 2 decembrie Compania Națională Poșta Română a început distribuirea pensiilor. Urmează ca procesul să se încheie în termen de aproximativ două săptămâni, pe 13 decembrie. Simultan cu pensiile vor ajunge la beneficiari și taloanele de călătorie CFR pentru anul viitor. În mod normal distribuirea pensiilor ar fi trebuit să înceapă din prima zi a lunii, dar 1 decembrie a fost zi nelucrătoare
„Compania Națională Poșta Română informează că, începând cu data de 2 decembrie, va începe distribuirea drepturilor sociale (pensii), respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice. Până pe 13 decembrie, curierii poștali vor distribui pentru 4,9 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar și/sau taloanele de pensie însoțite de talonul de călătorie CFR. Pentru pensionarii care au optat pentru virament bancar, pensiile vor fi disponibile în cont conform calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii Publice”, anunță Compania Națională Poșta Română.
Primii care vor primi banii vor fi nemțenii care au optat pentru plata prin factorii poștali, iar ultimii sunt cei care încasează banii pe card. Sumele cuvenite acestora vor fi livrate pe data de 12 decembrie. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis că plata se va face într-o singură zi, pe 12, chiar dacă în mod normal procesul ar fi trebuit să aibă loc pe parcursul a două zile, 12 și 13 decembrie.
(G. S.)