Într-o țară condusă de un președinte care se plimbă des cu avionul închiriat, nu este lipsit de interes să-i vedem și pe președinții locali cum abordează situația.
Printr-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi, 9 decembrie, președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, propune aprobarea noului consum de carburant pentru autoturismele din parcul auto al instituției ce conduce județul Neamț.
Potrivit anexei proiectului, mașina președintelui va avea alocată cantitatea de 1.100 de litri/lună, ceea ce ar însemna (la 25 de zile lucrătoare lunar) un consum zilnic mediu de 44 de litri combustibil, cu 11 litri mai puțin decât spunea că ar consuma fostul președinte interimar Ion Asaftei. Acesta justifica consumul de 55 de litri pe zi, la începutul acestui an, prin deplasările dese în teritoriu, la proiecte, la primari, precum și la guvern și ministere în București sau la alte întâlniri din țară, arătând că, dacă alți demnitari se deplasează cu avionul, acest lucru nu este posibil și la Piatra-Neamț (nota bene pentru că nu există aeroport!).
Trebuie să precizăm că actualul președinte Daniel Vasilică Harpa face, zilnic, naveta de la Târgu-Neamț la Piatra-Neamț.
Vicepreședinții vor avea alocată cantitatea de 400 de litri, în timp ce secretarul general, administratorul public și ceilalți angajați din aparatul de specialitate vor avea alocată jumătate din această cantitate.
Angela Croitoru