Datele statistice oficiale arată că vom scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta pentru masa de Crăciun și Revelion și pentru toate celelalte cheltuieli generate de tradiții și viața de zi cu zi.
„Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,41%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) a fost 5,7%”, arată Institutul Național de Statistică.
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11% în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023 şi cu 0,19% faţă de octombrie 2024. Aici cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 17,43%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 6,55% faţă de octombrie 2024, şi margarina, cu 15,84%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,77%, faţă de octombrie 2024. Untul s-a ieftinit cu 10,29%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi s-a scumpit uşor, cu 0,15%, faţă de octombrie 2024.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,15%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,61% faţă de octombrie 2024. Detergenţii s-au scumpit cel mai mult la această categorie, cu 12,29%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,47%, comparativ cu octombrie 2024. Cel mai mult s-au ieftinit gazele, cu 10,12%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi s-au scumpit uşor cu 0,95%, faţă de octombrie 2024.
Serviciile s-au scumpit cu 7,56%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,29% faţă de octombrie 2024. Serviciile poştale s-au scumpit cel mai mult aici, cu 17,83%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,01% din octombrie 2024.
Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,32%.
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,4%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6%.
Angela Croitoru