Dragi prieteni,
Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au votat duminică și care, prin implicarea lor, au dat substanță acestui proces democratic esențial. Fiecare vot exprimat este o expresie a încrederii și a speranței într-un viitor mai bun, dar și un semnal clar că responsabilitatea celor aleși este uriașă, mai ales în contextul actual, marcat de provocări complexe.
Îi felicit pe toți colegii parlamentari care au câștigat mandate și le urez succes în exercitarea funcțiilor lor. Este momentul să punem în prim-plan dialogul, colaborarea și soluțiile care servesc binele comun.
Deși nu voi ocupa un loc în Parlament în urma redistribuirii voturilor, rămân dedicat valorilor democratice și comunității noastre. Continuăm împreună să construim, să visăm și să acționăm pentru binele României.
Cu respect și recunoștință,
Senator Eugen Țapu