1 Decembrie, Ziua Națională a României, a fost marcat la Piatra-Neamț, potrivit tradiției, cu un ceremonial militar, rostirea de alocuțiuni din partea autorităților județene și locale și mult așteptata paradă militară.
După salutul steagului de luptă al Batalionului de Infanterie “Mareșal Jozef Pilsudski” din Piatra-Neamț, a urmat intonarea Imnului de Stat al României, oficialitățile civile prezente ducându-și mâna la inimă.
A urmat un “Te deum” susținut de un sobor de preoți de la parohiile din oraș, condus de protopopul preot Vasile Tofan.
Prefectul Adrian Bourceanu, președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa și primarului municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță au rostit alocuțiuni despre importanța unirii și a sărbătorii.
Ceremonialul s-a încheiat cu o paradă militară susținută de detașamente de la IPJ Neamț, IJJ Neamț, ISU Neamț, Poliția Locală și elevi ai unei școli din cadrul MAI. De această dată parada militară a fost mai puțin spectaculoasă, dotările și autospecialele prezentate au fost ceva mai puține decât în alți ani, poate și datorită faptului că polițiștii și jandarmii se află pe teren asigurând ordinea, liniștea publică și paza la alegerile parlamentare care au loc astăzi.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Denisa Popa