Curtea de Apel Bacău va stabili în cel mai scurt timp primul termen în procesul în care fostul președinte al PNL Neamț, George Lazăr, a fost acuzat de fapte de corupție. Măsura vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins pe 11 decembrie contestația împotriva decizie deciziei de cameră preliminară prin care s-au respins excepțiile și cererile lui Lazăr și s-a dispus începerea procesului. „Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Lazăr George împotriva încheierii nr. 22 din data de 25 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 352/32/2024/a1. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, conform instanței supreme.
Decizia Înaltei Curți este definitivă, astfel că dosarul se va întoarce la instanța de fond, Curtea de Apel Bacău, unde se va stabili data primei înfățișări. Având în vedere faptul că în ultimele două săptămâni până la finalul anului sunt mai multe zile libere decât lucrătoare, cel mai probabil procesul va demara la început de 2025. Ulterior litigiul continuă cu administrări de probe și audieri de martori în vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției celui deferit justiției.
Reamintim că la finalul lunii iulie procurorii DNA l-au trimis în judecată pe George Lazăr acuzându-l de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. (amănunte aici și aici).
(G. S.)