În ședința Consiliului Local al municipiului Roman de ieri, 11 decembrie, fostul primar, liberalul Leonard Achiriloaei a fost ales viceprimar al Romanului. El îl va seconda în atribuții pe șeful său de partid, Laurențiu Dan Leoreanu, primarul de Roman.
Leonard Achiriloaei a obținut 11 voturi “pentru”, cea mai probabilă configurație a votului a fost următoarea: opt de la PNL, 2 de la AUR și un vot de la SOS și 2 împotrivă, de la consilierii USR. Reprezentanții PSD nu au participat la vot, ceea ce poate reprezenta un semnal interesant în privința colaborării dintre PNL și partidele considerate extremiste la recentele alegeri prezidențiale și parlamentare.
Cealaltă propunere, Cosmin Ancuța de la USR, a primit doar 2 voturi.
“Astăzi, în ședința Consiliului Local al municipiului Roman, am primit, prin votul colegilor, responsabilitatea de a continua, în calitatea de viceprimar, implicarea în viața comunității. Le mulțumesc pentru încrederea acordată!
Este o onoare pe care, îi asigur pe toți romașcanii, mi-o voi asuma cu respect, demnitate și implicare totală, așa cum am făcut mereu.
Îmi continui, astfel, activitatea începută acum patru ani în slujba comunității noastre și sunt convins că, împreună cu primarul municipiului Roman, domnul Laurențiu Dan Leoreanu, vom face o echipă performantă, ce va merge umăr la umăr, pe traseul firesc al dezvoltării Romanului nostru drag!”, a declarat Leonard Achiriloaei, după ședință, pe contul său de socializare.
Leonard Achiriloaei a candidat și la Camera Deputaților, însă scorul obținut de partid nu i-a asigurat un loc în acest for, singurul care va reprezenta PNL în Parlamentul României va fi Adrian Ciobanu.
Angela Croitoru