După inaugurarea ediției din acest an a Târgului “Piatra lui Crăciun”, cu aprinderea luminițelor în prezența lui Moș Crăciun, primarul Adrian Niță a ajuns la concluzia că banii nu sunt suficienți. Așa că a revenit cu un alt proiect de modificare a sumei destinate acestui eveniment. Proiectul ce modifică modificarea din ședința anterioară se va afla în atenția consilierilor locali în ședința de marți, 17 decembrie. (Detalii despre sumele prevăzute inițial găsiți aici și aici).
De această dată, suma care se va adăuga de la bugetul local este de 230.000 de lei, în general bani ce se vor cheltui pe onorarii artiști și colindători, potrivit Referatului de aprobare, la care se adaugă suma de 10.000 de lei rămasă necheltuită pentru inaugurarea foișorului din parcul central, de care s-a ocupat Camera de Comerț și Industrie Neamț. Și această sumă va merge tot către onorarii colindători.
O parte din acești bani, respectiv 20.000 de lei vor merge pentru suplimentarea cadourilor constând în dulciuri pe care Moș Crăciun le va oferi copiilor din oraș în periplul său prin cartiere.
Suma totală destinată organizării târgului a ajuns acum la 1.172.470 de lei.
A.C.