Conducerea Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț a solicitat Consiliului Județean Neamț modificarea unora dintre tarifele practicate pentru majoritatea biletelor și abonamentelor, începând de anul viitor, în sensul reducerii costurilor.
Astfel, biletele de intrare în sala mare de spectacole pentru zona Stal se reduc de la 48 la 40 de lei, iar la balcon de la 40 la 32 de lei. Pentru sala Studio “Corneliu Dan Borcia” și pentru Sala Multimedia tariful va fi de 32 de lei, de la 48 de lei cât este acum, o reducere de 16 de lei.
Și biletele de intrare la premiere și spectacole extraordinare vor beneficia de aceeași reducere, de la 48 la 32 de lei, atât la balcon, cât și pentru sălile “Corneliu Dan Borcia” și Multimedia.
Pentru spectacolele online tariful se reduce de la 48 la 30 de lei, aceasta fiind cea mai mare reducere ce va fi operată.
Apar și două tarife noi, la biletele pentru festivalul de teatru, pe lângă cele două standard 1 și 2, de 60, respectiv 80 de lei, vor mai biletele standard 3 și 4, de 100, respectiv 120 de lei. Aici, reprezentanții teatrului se bazează pe numărul mare de spectatori pe care l-au avut la toate spectacolele din festival din ultimii 2 ani. De asemenea, va exista un singur tip de abonament, de 300 de lei/persoană pentru 10 spectacole în sala mare și stal.
Și chiriile se ieftinesc pentru săli, cu 100 de lei, de la 600 de lei la 500 de lei pentru sala mare, de la 400 la 300 de lei pentru toate celelalte trei săli și de la 350 la 250 de lei pentru foaier.
Închirierea de echipamente de sunet, lumini, elemente de recuzită și decor va costa 350 de lei/oră.
Modificarea tarifelor urmează să fie aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Județean Neamț al cărei proiect se află pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de vineri, 19 decembrie. Instituția de cultură speră să atragă în acest mod mai mulți spectatori la teatru și mai mulți bani din vânzarea de bilete și abonamente.
Angela Croitoru