Sf. Nicolae s-a născut în Lichia, în sec. al III-lea d.H. Numele său se poate traduce ca ”biruitor de popor”. Însăși nașterea sa a fost un miracol, deoarece mama lui nu putea avea copii. Datorită rugăciunilor neîncetate ale părinților săi, Sf. Nicolae a venit pe această lume. Pentru că despre viața Sf. Ier. Nicolae s-a mai scris, amintim unele dintre miracolele sale, care încă mai produc ecouri în suflete.
În timpul călătoriei sale spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie. Aceștia credeau că vor muri, dar Sf. Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit. Apoi, Sf. Nicolae a înviat un tânăr corăbier, care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sf. Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.
El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian, pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.
A rămas de poveste și întâmplarea cu un bărbat, care avea trei fete şi fusese, probabil, bogat, dar care, ajuns într-o situaţie economică delicată, a văzut ca soluție să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sf. Nicolae, care era episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, spre a nu dea fetele către pierzanie.
Sf. Nicolae a fost, în general, foarte discret cu miracolele pe care le săvârşea şi este un mare ajutător al tinerilor. S-a strămutat la veşnica viaţă pe 6 decembrie, anul 343 d.H.
Mesagerul urează la mulți ani, cu multe Daruri aducătoare de Fericiri și Bucurii tuturor celor care poartă numele Nicolae!
Protector al copiilor, Moș Nicolae este primul moș, darnic sau justițiar, care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii. De asemenea, este considerat ocrotitorul caselor, al gospodinelor și al fetelor de măritat, stăpân al apelor și patron al pescarilor și corăbierilor, pe care îi păzește de furia apelor și de la înec, precum și ocrotitorul tâlharilor.
Sfântul Nicolae se serbează atât pentru boli, cât și pentru lovituri, precum și, evident, pentru sprijinul acordat în cele mai diverse situații.
Se socotește că este mijlocul Postului Crăciunului.
Calendarul popular consemnează pe 6 decembrie Sân-Nicoară, mare sărbătoare, care anunță începutul oficial al iernii.
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, numit Sân-Nicoară de românii din majoritatea zonelor țării, este asociat, din vechime, cu oferirea de daruri și cu dezlegarea la pește. Ziua era relaxată, fiind permise unele munci pe lângă gospodărie și în casă.
Numele acestui îndrăgit sfânt, Nikolaos, cuprinde particula nik – de la verbul nikao – a învinge și substantivul nike – victorie. În concluzie, sărbătoarea românească nu este străină de această semnificație, simbolizând victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului.
Se credea că, de la venirea sa pe lume, Sfântul Nicolae s-a hrănit numai din sânul drept al maicii sale, iar în zilele de miercuri și vineri, pruncul Nicolae nu putea fi alăptat decât după asfințitul soarelui.
În tradițiile orale, era imaginat ca un bătrân cu barbă albă, călare pe un cal alb și având ca sarcină să vegheze poarta cerului dinspre apus, pe unde soarele ar încerca să se strecoare în ținuturile de miază-noapte, în timp ce poarta dinspre răsărit este păzită de Sântoader.
Prin unele sate, exista credința că, pe 6 decembrie, ”se întoarce noaptea la ziuă cu cât se sucește puiu-n găoace”. Se mai credea că, pe Sân-Nicoară, oamenii îl pot zări în noaptea Anului Nou, ”în lumină mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori”.
Multe familii de altădată îl considerau drept patron al casei. De aceea, în casă nouă se făcea Slujba de Sfințire și Sfântul Maslu.
Se mai credea că el este iscoada lui Dumnezeu pe lângă satana. Când, în ziua de Crăciun, se deschide cerul, Sfântul Nicolae poate fi văzut șezând totdeauna la masa împărătească, la dreapta Tatălui Ceresc.
Prin unele zone, Sfântul Nicolae sau Sân-Nicoară este considerat al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu, bucurându-se de privilegiul de a sta alături de Părintele Ceresc.
Superstiții ale ostașilor de altădată
Sfântul Nicolae era invocat de soldații care urmau să plece la luptă și purta de grijă sufletelor celor morți.
Se spunea că cine visează soldat înseamnă că va fi amăgit și înseamnă supărare pentru cel care visează recruți.
Când se visează soldați făcând șmotru, este semn că acela sau una din rudele sale va fi soldat. Dacă se visează militari înarmați, este semn de moarte apropiată în familie.
Dacă se visează maior de la poliție sau un grad superior, apropiat acestuia, poate să însemne și onoare, dar și întristare.
Va scăpa de o serie de griji cine se visează având o manta nouă, iar posesia unei mantale înseamnă că câștig din banii investiți. Va pierde din agoniseală cine se visează purtând doar o jumătate de manta. Atențiuneeeee la ce visați!
Gromovnic de Sân-Nicoară
În tradiția populară, adevărata iarnă începe la 6 decembrie. Nepoții auzeau de la bunicii lor că, atunci când vine Sân-Nicoară cu cal alb, adică ninge în această zi, înseamnă că iarna va fi grea și se va sfârși abia la Sântion.
În comunitățile tradiționale românești se credea că Sfântul Nicolae păzește soarele să nu părăsească cerul în timpul iernii, tot așa după cum este considerat un sfânt drept și bun apărător al credinței în Mântuitor.
Când se intra în casă nouă, se punea câte o monedă la toate cele patru cornuri ale costoroabelor, ca să aibă casa noroc.
Spre a avea bani în casă, este bine să se bată un ban în pragul casei.
Dacă ninge în ziua de 6 decembrie, se spune că Sân-Nicoară își scutură aprig barba. Când nu ninge, sfântul întinerește, căpătând o barbă neagră.
Ciuda lui Sân-Nicoară
Ciuda Sfântului Neculai se serbează a doua zi după Sfânt, pe 7 decembrie, adică de praznicul Sfintei Filofteia. În lumea satelor de altădată, despre Sfânta Filofteia se spunea că este sora Sfântului Ilie. Oamenii povesteau că Sfânta Filofteia a fost o fată de sărman. Și a ajuns sfântă pentru faptele sale cele bune. Ea era trimisă zilnic de tatăl său cu vitele la pășune. Pe drum, întâlnea tot felul de oameni sărmani, pe care îi ajuta. Când a dăruit săracilor și mâncarea lui taică-său, acesta a aruncat cu barda în fată și a omorât-o, iar Dumnezeu i-a dat Sfintei Filofteia Darul neputrezirii trupului.
Ziua Sfintei Filofteia era ținută pentru ca ea să mijlocească la Dumnezeu pentru ploaie și pentru vindecarea bolilor. Spuneau oamenii că de aceea nu mai plouă regulat și e tot secetă, fiindcă nu mai crede toată lumea în Sfânta Filofteia.
Ziua Sfintei Filofteia se ținea mai ales de fete, să fie ajutate de sfântă pentru a trăi bine în căsătorie. Se ținea și de mămici pentru lehuzie.
Fetele și femeile nu lucrau nimic în casă, crezând că e rău de boala copiilor.
Moș Nicolae dăruiește copiilor
În dimineața praznicului Sfântului Nicolae, copiii primesc daruri, pe care le găsesc în pantofii și ghetuțele pregătite din ajun. Pentru cei care nu au fost cuminți, moșul cel bun mai pune lângă daruri și câte o vărguță, dar, dacă se roagă să fie iertați, ”moșul va uita nuiaua pe drum”, le spuneau mamele copiilor.
Prin unele sate, cei neascultători erau loviţi cu nuieluşa în semn de avertisment. Tot tradiția spunea că nuielușa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, însemna că sfântul ”a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
Cei care vor merge în această zi la Sfânta Liturghie și vor citi ”Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae – marele făcător de minuni” vor avea liniște în familie, casele le vor fi ferite de inundații și vor trece peste cumpenele vieții; în ziua sau duminica imediat următoare Sfântului Nicolae, se fac praznice șipomeniri pentru cei răpuși de moarte năprasnică sau pentru cei pierduți în lume și despre care nimeni nu a mai auzit nimic. Sunt considerați a fi norocoși copiii născuți în această zi.
Superstiții și credințe străvechi despre iarnă
Spre deosebire de datele calendaristice impuse oficial, în concepția tradițională românească, iarna este răstimpul cât ține omătul; astfel, începutul iernii este la Sfântul Nicolae (6 decembrie), iar sfârșitul ei la Alexii (17 martie – Cuviosul Alexie, Omul lui Dumnezeu).
Mijlocul iernii (miezul iernii sau dricul iernii) se numește răstimpul cât gerul este mai mare. Spre solstițiul de iarnă sau din Ajunul Crăciunului până în noaptea Anului Nou, creștea teama că lumea se îndreaptă spre pierzanie. Asta pentru că era noaptea este cea mai lungă din an, frigul devenea pătrunzător, iar întunericul era stăpân peste toate.
La Solstițiul de iarnă, cu noaptea cea mai lungă, se credea că circulă tot felul de duhuri.
Va fi iarnă grea, când iarna porcului (stratul de culoare roșiatică din stratul de grăsime al animalului) este groasă: ”când este mai groasă la începutul stratului de grăsime, iarna va fi grea la începutul ei, iar dacă stratul roșu se află la finele stratului de untură, iarna va fi aspră spre sfârșitul ei”.
