Cu ocazia realizării unei emisiuni în munţii Neamţului, redacţia „Satul meu” de la TVR Iaşi, în frunte cu jurnalistul Sergiu Ciocoiu, a ajuns la Şcoala Grinţieş. Unde este şi redacţia revistei „Ecoul Munţilor”!
L-au primit redactorii Cristina Chirilă, Roxana Gabor-Tănase, Ilie Alexandru şi Marius Coşerariu, prinşi în exerciţiul funcţiunii şi care au împărtăşit din experienţa lor jurnalistică la o revistă ce apare în format tipărit într-o regiune eminamente montană. Redactorii nu sunt doar din Grinţieş, ci şi din Borca (Iolanda Lupescu şi Vasile Amariei), Farcaşa (Ecaterina Carază), Crăcăoani (Dionisie Savin), Târgu Neamţ (Elena Preda şi Emanuel Bălan), Piatra Neamţ (Virgil Cojocaru şi Valentin Andrei), Dana Stănoae (Pipirig), Mihaela Apetroei şi Mariana Călinescu (Bicaz), Alexandru Andrieş (Poiana Largului), Dragomir Romanescu (Bucureşti) şi alţii. Viaţă lungă unei reviste dintr-o zonă în care prea puţini s-ar aştepta la o altfel de întreprindere ce este tot mai puţin întâlnită şi în comunităţile mari urbane!
Daniel Dieaconu