Azi noapte, 24 spre 25 ianuarie, a nins în unele zone montane ale județului Neamț. Nu s-a depus strat de zăpadă consistent, dar există totuși pericolul formării de polei acolo unde temperaturile se mențin la 0 –(minus) 1 grad Celsius.
Drumarii de la DRUPO au împrăștiat sare pe anumite sectoare de drumuri județene.
“Consiliul Județean Neamț informează că circulația este deschisă traficului rutier pe toate drumurile județene, pe unele tronsoane se circulă în condiții de iarnă.
Pe timpul nopții s-a intervenit în câteva zone în care au fost semnalate posibile probleme care ar putea fi cauzate de polei și ninsori, respectiv pe DJ 207 C între localitățile Stejaru și Valea Ursului, ori pe raza unor localități (între care Hociungi, Ruseni, Dragomirești, Bodești, Sabasa, Farcașa, Rediu ) și pe DJ 155F Izvorul Muntelui- Durău.
Mai multe utilaje au împrăștiat material antiderapant, au acționat pentru îndepărtarea zăpezii și au patrulat astfel încât să se asigure condiții bune de trafic”, se arată într-o postare pe site-ul oficial de socializare al Consiliului Județean Neamț.
În zona muntelui Ceahlău este semnalată ceață.
Șoferii care circulă pe trasee ce includ porțiuni aflate în zone montane sunt sfătuiți să nu plece de acasă fără cauciucuri de iarnă, să păstreze distanța regulamentară în trafic față de ceilalți participanți și să circule cu viteză redusă pentru evitarea accidentelor.
Angela Croitoru