Haz nebun după alegerea viceprimarului Iustin Heriu sau despre profesionalism feroce
După ce PNL-ul și-a mai semnat încă odată condamnarea la uitare în Târg (probabil nu și oamenii din conducere, care vor primi ceva sinecuri sau contracte pentru cumințenia lor) și nu a propus nici un candidat la funcția de viceprimar, PSD-ul a putut să-l aleagă ca ajutor pentru primar pe un om obișnuit cu greutățile la Casa Arcașului. După ședință unde se putea sărbători evenimentul decât la amintitul stabiliment, unde s-a mâncat normal, s-a băut moderat după care fiecare și-a văzut de treburi. Asta a făcut și un reporter experimentat care luat de entuziasm și pe bază de atașament față de partid și locul de muncă, a scris un text obiectiv despre eveniment. În text, între timp refăcut, a apărut și o frază care a întors pe dos bucuria înalților funcționari din primăria domnului Apopei. Acolo se spunea că noul viceprimar urmează să… depună jurământul! Da, să depună jurământul! Greșeala este cumva de înțeles la un reporter care nu a avut niciodată ceva comun cu administrația publică, nici măcar salariul, dar reacția unui funcționar cu, pardon, funcție a fost și mai tare. Ea, care se ocupă cu asigurarea legalității s-a gândit că nu știe legea și s-a gândit că ar trebui să-l cheme pe vice să pună mâna pe Biblie și Constituție. Semn că presa este luată în serios pe malul Ozanei, ceea ce ne dă speranțe pentru viitor.
Heriu, un viceprimar care critica primăria lui Harpa și Apopii
Iustin Heriu, actualul viceprimar ales de coaliția de guvernare prin 2018 era, se pare, liberal. Ca orice politician serios, avea și cont de Facebook unde se exprima liber când ceva nu-i plăcea. De exemplu, pe timpul unui festival medieval și-a exprimat nemulțumirea pentru modul în care a fost organizat de către administrația locală. Postarea a fost între timp ștearsă de pe cont, dar ea va rămâne pentru posteritate, pentru că au fost alții mai harnici și au copiat-o.Nu prea departe de Târg, la Grumăzești, locul de baștină al lui Ionel Arsene, par că se deschid perspective pentru cel puțin o casă memorială pentru fostul șef al județului. Noul primar, Constantin Mătase jr. și-a exprimat aprecierea și recunoștința pentru eforturile și dedicarea cu care Arsene s-a dedicat județului. Nu putem decât să salutăm ideea de a-l pune pe Arsene alături de o icoană și să popularizăm urarea domnului primar pentru fostul președinte fugar.
Un secretar cu sporuri sporite în ciuda ordonanței lui Ciolacu
După ce fostul secretar al orașului Târgu-Neamț, doamna Isabela Savin s-a detașat la Prefectura Neamț, să fie paznicul vigilent și de încredere al lui Daniel Harpa în instituție, locul i-a fost luat, cumva peste rând, de doamna Andreea Dunca. Care a avut avantajul că actualul primar nu are încredere în oamenii lui Harpa și a numit-o pe funcție, ca interimar, prin dispoziție. Pentru conformitate, ea poartă numărul 1204/03.12.2024. De ce nu a fost numită șefa serviciului juridic pe funcție, știe primarul care a hotărât să ignore ierarhia și să promoveze pe funcție doar un tânăr inspector superior. La nivel de colegi și nu numai, curioși sunt și cei care veghează la modul în care sunt respectate prevederile Ordonanței Trenuleț într-o primărie social-democrată, se vorbește că promovarea a venit la pachet și cu ceva beneficii care ar putea da de lucru Curții de Conturi. Noul secretar este prins, așa este la modă, în mai multe proiecte europene care permit asigurarea unui spor de 50% din salariu. Întrebarea este dacă sporul se raportează la salariul de secretar care și-a ocupat postul prin concurs sau la cel pe care-l avea ca inspector superior. Dacă raportarea se face la la salariul de secretar, va trece binișor de 10.000 de lei, ceea ce nu-i rău deloc pentru un interimar care deja și-a dovedit competența de câteva ori. De exemplu, când voia să interzică, că n-ar permite legea, participarea ziariștilor la ședințele pe comisii ale Consiliului Local. Mai există doar un hop până la ”legalizarea” acestui interimat, avizul de legalitate de la Prefectură. Dacă va fi negativ, va fi o bucurie ca cineva, deși nu mai are cine, să pună pe tapet legalitatea documentelor promovate de secretarul interimar.
Valentin BĂLĂNESCU