Europarlamentaru Claudiu Târziu o contrazice pe Dumitrina Mitrea Mitrea
Actualizare: În cadrul unei emisiuni difuzate marți seară, 7 ianuarie, de postul național Antena 3, întrebat dacă George Simion este considerat vinovat pentru scorul obţinut de AUR la alegerile de anul trecut, europarlamentarul Claudiu Târziu a afirmat: „Eu cred că responsabilitatea pentru un rezultat mai slab, ca şi meritele pentru un rezultat mai bun, se împart în cadrul unui partid. Nu poţi să dai vina pe unul sau pe altul. E adevărat că George Simion, fiind preşedintele partidului, este principalul responsabil, dar nu în sensul în care este principalul vinovat” (!?).
Știre inițială. În presa centrală au apărut o serie de articole în care se vorbește despre o posibilă scindare la conducerea centrală a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Chiar dacă nu sunt citați, se vorbește despre neînțelegeri între președintele George Simion și europarlamentarul AUR Claudiu Târziu, numărul doi în partid, pornind de la locul IV obținut de candidatul AUR la alegerile prezidențiale.
Atât George Simion cât și Claudiu Târziu, pe conturile de socializare vorbesc despre necesitatea de a fi reluat turul II al alegerilor prezidențiale cu Călin Georgescu și Elena Lasconi și își arată susținerea necondiționată pentru Călin Georgescu, cel a care a fost propus de formațiunea politică în trecut pentru funcția de premier.
Președintele AUR face demersuri susținute pentru marea mișcare de stradă, protestul de duminică, 12 ianuarie, din Piața Universității, ocupându-se până și de organizarea transportului din toate județele.
Deputatul AUR de Neamț, Dumitrina Mitrea vorbește despre minciună și manipulare mediatică: “Nu este nimic adevărat! Minciună și manipulare! …încearcă să ne dezbine, să bage zâzanie între noi ca să ne împiedice să ieșim pe 12 ianuarie la protest. Este doar manipulare, nici vorbă de așa ceva. E o minciună sfruntată, încearcă să creeze o stare conflictuală și oamenii să nu mai aibă încredere în AUR! La fel au spus și că noi l-am susține pe fostul ministru PSD Tudorel Toader, pe Nicușor Dan, nu există așa ceva! O anumită parte a presei centrale în permanență ne-au făcut extremiști și în tot felul, nu sunt surse de încredere, corecte pentru opinia publică! Este o tentativă de a dezinforma pentru a împiedica oamenii să vină duminică alături de noi, asta este tot!”.
Într-o postare video pe facebook, de ieri, 6 ianuarie, George Simion dezminte zvonurile că AUR i-ar susține pe Nicușor Dan sau pe fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader “zis pereoadă” și vorbește despre o lună de dictatură, chemând românii la protest: “Suntem exact acolo unde trebuie pentru a dinamita acest sistem care ne ține iobagi pe plantație. Nu suntem nici măcar colonie, dacă eram colonie aveam un singur stăpân, acum avem o grămadă de stăpâni. Românii vor să fie liberi, acționăm doar în interesul poporului român! Și suntem singurii care susținem democrația!(…) Pe 12 ianuarie, acum 35 de ani, au fost primele manifestații de stradă din România. Să vă fie frică, poporul se ridică și, în număr mare, va ieși în stradă!”.
Angela Croitoru