În noaptea de la cumpăna anilor 2024-2025, mii de pietreni au fost în Piața Ștefan cel Mare din centrul orașului Piatra-Neamț, ciocnind o cupă de șampanie și bucurându-se împreună de concertele și focul de artificii oferit de primărie în cadrul celei de-a III-a ediții a Târgului „Piatra lui Crăciun”.
Pe scena mare din centrul orașului au concertat în prima parte a serii Dony, Sonny Flame și Jo & Band, iar în prima oră din noul an, a urcat pe scenă pentru a electriza publicul, cântărețul cu origini australiene Faydee.
Potrivit tradiției, înainte de a ciocni un pahar de șampanie, primarul Adrian Niță a adresat urări de bine pietrenilor adunați în fața scenei.
Punctul culminant al petrecerii în aer liber oferită de Primăria Municipiului Piatra-Neamț au fost focurile de artificii în jocuri feerice.
Corneliu Constantin Donici -Dony, născut la Brașov este un cântăreț și producător de muzică pop-dance recunoscut în special pentru că a lansat un nou stil – „popcorn”, odată cu lansarea melodiei sale „Sexy things” în 2008, care dă numele albumului făcut de Dony și David Deejay. În februarie 2011, apare „Hot Girls”, colaborarea cu faimoasa cântăreață Elena Gheorghe piesă care a marcat lansarea carierei sale solo.
Sonny Flame este numele de scenă al cântărețului Mihai Răzvan Preda, originar din Ploiești. Acesta abordează stiluri muzicale apreciate de tineri precum reggae, dance hall, pop și R&B. Compune versuri și muzică încă de la 15 ani și, deși inițial urma să facă carieră ca și arhitect, la 19 ani a decis că muzica, pasiunea lui încă din copilărie, va fi și meseria pe care o va îmbrățișa.
Jo & Band – olteanca Ioana Anuța cu numele de scenă Jo, s-a lansat în muzică prin participarea la show-ul “X Factor”, în 2012, ca elevă a lui Dan Bitman și s-a clasat pe locul II în finală. A studiat canto și teoria muzicală cu Crina Mardare, iar în copilărie a fost solista trupei de rock alternativ “X-plod”. În anul 2009, a participat în Finala Eurovision Junior România cu piesa „Girls don’t cry”. A fost prezentatoarea emisiunii de divertisment “Vara pe val” de la TVR, iar cele mai cunoscute single-uri ale sale sunt: “Dragoste nebună”, “Șoapte”, “Nimeni nu-i perfect” și “Încă o noapte” (2024).
Faydee – pe numele său real Fady Fatrouni, este un exotic cântăreț din Sydney, Australia, cu origini libaneze. Cântă R&B, dance și pop, și a avut numeroase colaborări cu artiști din România.
S-a lansat în 2014 cu hitul “Habibi (I need your love)”, cele mai cunoscut melodii ale sale sunt “Say my name”, “Laugh till you cry”, “Can‘t let go“, Beautiful girl” și “Maria”.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian