au reluat antrenamentele și componenții CSM Ceahlăul II
CSM Ceahlăul Piatra Neamț (L2) a reluat luni, 13 ianuarie, pregătirile pentru partea finală a sezonului regulat. Conducerea tehnică a echipei pietrene a avut la dispoziție 22 de jucători, din care 5 sunt portari. Au absentat motivat Patrick Petre și Kamil Wiktorski, iar alți 4 jucători își caută angajamente: Robert Ciobanu, Cristian Gyulai, Eugenii Bracelli și Victoire Batantu.
Primul antrenament a cuprins câteva minute de încălzire, alergări pe pista stadionului municipal “Ceahlăul”, dar nu a lipsit nici mingea pe final. Echipa pietreană va continua pregătirea la Piatra Neamț în această săptămână, iar sâmbătă, 18 ianuarie, va fi un “joc școală”.
Săptămâna viitoare, mai exact miercuri, 22 ianuarie, galben-negrii vor merge la Iași, pentru un joc amical în compania prim-divizionarei Politehnica.
Jucătorii prezenți la reunire au fost: Brănescu, Barna, Tanas, Anastase, Cervone (portari); Asibey, Țuțu, Telcean, Folha, Șandru, Chibsah, Gbizie, Copoț-Barb, Katusa, Moise, Davordzie, Ilaș, Neag, Alistar, Lima, Nădășanu, Crețu.
Veronese: ”Ne vom uita și la echipa a doua pentru a promova jucători tineri”
”Așa ca de început de an îmi doresc să schimbăm situația înregistrată la echipă în ultima perioadă și vom încerca să muncim mai mult decât până acum. Sunt câteva absențe, dar este o situație normală având în vedere că s-a deschis perioada de transferuri. Patrick Petre și Kamil Wiktorski au absentat motivat, iar pentru ceilalți se caută soluții. Probabil vom avea și noutăți, dar mai întâi trebuie să vedem cine pleacă. Oricum ne vom uita și la echipa a doua pentru a promova jucători tineri. Cât privește pregătirea, vor fi zile cu câte un antrenament și zile cu câte după antrenamente, iar la finalul acestei săptămâni va fi un joc școală. Săptămâna viitoare reluăm programul, iar miercuri vom juca la Politehnica Iași” – Marco Veronese, antrenor principal.
CSM Ceahlăul va juca primul meci oficial pe 22 februarie, la CSC Dumbrăvița. O săptămână mai târziu va fi duelul cu Steaua București, după care galben-negrii mai au programate, în sezonul regulat, partidele cu CSM Focșani (deplasare) și FC Bihor Oradea (acasă).
MĂZĂRIANU: ”Ne dorim să jucăm în Superliga, în maximum doi ani”
– Cum ați caracteriza parcursul CSM Ceahlăul în 2024?
Anul 2024 a avut momentele sale. Anul 2024 a fost o perioadă a reașezării și stabilizării clubului din punct de vedere financiar și organizatoric. Nu am avut așteptări mari deoarece bugetul a fost sub media Ligii a II-a. Pregătim un buget mai consistent din sezonul următor.
– Privind acum spre vară, cum analizați numeroasele schimbări din club: jucători, antrenori, conducători?
Consider că suntem pe drumul cel bun, în raport cu bugetul avut la dispoziție.
– Obiectivul despre care ați vorbit mereu a fost salvarea de la retrogradare. Considerăm că este perfect realizabil, dar lotul va suferi modificări pentru a găsi soluții valabile pentru sezonul 2025/2026, când s-ar presupune că CSM Ceahlăul ar vrea accederea în play-off?
Este clar că din aceasta iarnă vom începe pregătirile pentru a întări lotul în vederea pregătirii sezonului 2025/2026. Cât privește obiectivul acestui sezon, trebuie să muncim în continuare foarte serios pentru că s-a văzut în ultima parte a anului 2024 că un meci se poate pierde împotriva oricui și se poate câștiga împotriva oricui.
– Pentru 2025 se anunță restricții în ceea ce privește cheltuirea banului public. Ce schimbări previzionați în Liga a II-a având în vedere că multe echipe trăiesc doar din bani publici?
Consider că vor fi foarte multe echipe care nu vor mai avea posibilitatea financiară de a continua în Liga a II-a. Nu-și dorește nimeni așa ceva, fiindcă întrecerea ar avea de suferit, însă sunt destule semnale.
– Este vreo ofertă pe adresa clubului pentru transferul unui jucător?
Sunt multe oferte venite la club după jocul cu Craiova, când am câștigat cu 4-2. Vă spun însă că în această iarnă nu se va vinde nici un jucător. Așa cum am afirmat mai devreme, se va munci pentru a forma, în mare parte, lotul cu care vom aborda sezonul viitor.
– Dacă s-ar întâmpla ca CSM Ceahlăul să ajungă în play-off în acest sezon, ar fi o realizare puțin scontată în acest moment în care vorbim?
Șansele sunt foarte mici întrucât în acest sezon avem echipe foarte puternice care au bugete de peste 3 și chiar 4 milioane de euro. Deci da, ar fi o realizare puțin scontată acum.
– Ce dorință v-ați pus în noaptea de Revelion, privitor la club?
Să ajungem să jucăm în Superliga, în maximum doi ani. Vom munci toți pentru asta și cred că acest obiectiv este realizabil.
– Transmiteți un mesaj de final suporterilor cu ocazia Anului Nou?
Întotdeauna am apreciat oamenii care sunt devotați și loiali, la bine, dar mai ales la greu. Cei ce cedează pe parcurs, nu merită să susțină această echipă. Suporterii adevărați susțin o echipă oricând și în orice condiții.
CSM Ceahlăul II, primul antrenament din 2025
Pe terenul cu gazon sintetic de la stadionul municipal ”Ceahlăul” a început pregătirea tot luni, 13 ianuarie, și CSM Ceahlăul II (L3). Antrenorul Gabriel Rădulescu a avut la dispoziție 20 de jucători, singurul absent fiind Andrei Apostol, învoit.
Toate antrenamentele echipei pietrene se vor desfășura pe plan local, urmând că formația pietreană să dispute până reia parcursul în Liga a III-a și câteva meciuri amicale.
Lotul pe care se va baza Gabriel Rădulescu este următorul: Gabriel Tanas, Ionuț Chiriac (portari); Andrei Vițelaru, Antonio Agafiței, Andrei Apostol, George Florescu, Cătălin Pîntea, David Apetrei, Bogdan Curbăt, Cristian Coroi, Mahmoud Abdulghani, Marif Cozmulici, Victor Botezatu, Vlad Munteanu, Simone Docan, Tudor Ifrim, Octavian Costan, Mihnea Handaric, Cătălin Blăgescu, Mihnea Pavel, Darius Focșa, Denis Popovici, Matei Romanescu.
Programul jocurilor amicale pentru CSM Ceahlăul II este următorul: 25 ianuarie, Viitorul Onești-CSM Ceahlăul II (la Bacău); 31 ianuarie, CSM Ceahlăul II-Aerostar Bacău (Piatra Neamț, ora 15:00); 5 februarie, CSM Ceahlăul II-CS Gheorgheni (Piatra Neamț, ora 15:00); 8 februarie, AFC Odorheiu Secuiesc-CSM Ceahlăul II (Gheorgheni, ora 15:00); 14 februarie, CSM Ceahlăul II-Aerostar Bacău (Piatra Neamț, ora 15:00); 21 februarie, CSM Ceahlăul II-Cetate Suceava (Piatra Neamț, ora 15:00).
Informații și fotografii: Pagina de Facebook a CSM Ceahlăul Piatra Neamț