Marian Toma, cunoscut în comunitatea din Piatra Neamț drept „Moșul”, este mai mult decât un personaj al sărbătorilor de iarnă. Cu o carieră de 22 de ani dedicată aducerii de zâmbete pe chipurile copiilor, el a devenit un simbol al bucuriei și al generozității. De la primele apariții în familie, până la evenimente de amploare organizate cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, Marian și-a transformat micul job într-o misiune de suflet.
„Am început să fiu Moș Crăciun pentru familia mea, apoi pentru grădinițe, școli și evenimente organizate. De vreo doi ani, cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, sunt Moș Nicolae la nivel oficial”, ne-a mărturisit el.
Dorințele copiilor. O oglindă a schimbărilor din societate
De-a lungul anilor, a observat cum dorințele copiilor au evoluat.
„Pe vremuri, copiii își doreau dulciuri, jucării simple. Acum, mulți își doresc sănătate pentru părinți, frățiori sau surioare. Sunt și care vor ultimele modele de jucării, dar marea majoritate dintre ei nu cer nimic, spun doar că vor să mă vadă. Adolescenții, însă, vin cu dorințe mai moderne: telefoane, tablete sau jocuri”, spune el.
Totuși, cele mai emoționante cereri sunt cele venite din inimile copiilor care se confruntă cu greutăți.
„Vin copii și îmi spun că urmează să facă o operație, și dacă pot să îi ajut și să mă rog să treacă cu bine de ea, sau au un frățior, o surioară sau o rudă bolnavă și își doresc să se facă bine. Alții vin și mă roagă să încerc să fac să se împace părinții între ei. Sunt copii, dar mulți dintre ei se maturizează prea repede. E uimitor cât de puternici pot fi unii dintre ei”.
O zi în viața Moșului: magie și provocări
Pentru el, fiecare zi din preajma sărbătorilor este plină de activitate.
„Mă pregătesc cu grijă, îmi pun costumul și pornesc spre grădinițe, școli sau alte locuri unde sunt așteptat. E important să-i fac să se simtă în siguranță, să le câștig încrederea. Uneori, dacă sunt reticenți, le fac doar cu mâna, le dau ceva dulce și, anul următor, vin singuri”.
Chiar dacă mulți ani a lucrat fără a cere onorarii, a găsit mereu modalități de a aduce bucurie celor nevoiași.
„Niciodată n-am avut vreun beneficiu, dar de anul trecut a venit și Bubu Spiridușul cu mine și am mai strâns. Banii sunt folosiți pentru a putea oferi cadouri copiilor nevoiași. Asta îmi aduce cea mai mare bucurie”.
Moș Nicolae în mijlocul mulțimii
Unul dintre cele mai impresionante evenimente a avut loc la Piatra Neamț, unde Toma Marian, în rolul Moșului Nicolae, a fost întâmpinat de mii de copii și părinți.
„A fost maximul de audiență. Am fost înconjurat de mii de copii și părinți. Atmosfera a fost incredibilă. Pentru cei mici a fost o surpriză, ei au stat mai mult la coadă pentru poze, nu știau de cadouri. Eu am văzut că erau părinți care erau cu picioarele înghețate, dar stăteau pentru copii. Să ajungă să ia ceva de la moșul sau să facă o poză cu moșul. Emoțiile lor, bucuria din ochii lor, toate au fost copleșitoare. Și spiridușul meu a fost impresionat de mulțime. A fost o seară de neuitat ”, povestește el.
Un tată dedicat și un formator pasionat
Când nu este Moș Crăciun, Toma Marian este formator de cursuri profesionale la Profesional New Consult și un tată implicat.
„În trecut am ajutat-o pe soția mea la salon, iar acum sunt împărțit în mai multe activități, dar mă ocup cel mai mult de școala de formare profesională și de copii, de familie. Am doi băieți. Mă ocup de școala lor și mergem împreună pe la turneele celui mic la fotbal și îi sprijin pasiunea celui mare pentru frizerie. De la 9 ani, băiatul meu tunde, iar acum, la 17 ani, este renumit pe rețelele sociale. Unde mergem, îl recunosc toți de pe TikTok, de pe Facebook, Instagram”.
O misiune care continuă
Indiferent de activitățile sale, Toma Marian revine mereu la rolul său preferat: Moș Crăciun.
„Adulții care vin cu copiii trăiesc și ei emoții. Uneori, par să se bucure mai mult decât cei mici. Probabil că vor să retrăiască momentele copilăriei lor. Cât timp voi putea, voi continua să fiu Moșul lor. Este o onoare să fiu parte din viețile lor, chiar și pentru câteva momente”.
Sub barba albă și costumul roșu se ascunde un om cu o inimă mare, care ne reamintește tuturor că magia sărbătorilor trăiește în inimile noastre, indiferent de vârstă.
Denisa POPA