Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț s-a dotat cu o nouă stație de sterilizare. Comandată și achiziționată pe timpul fostului manager Alexandru Pătrașcu.
Aparatul a costat peste 400.000 lei și a fost achiziționat de unitatea medicală prin SICAP – Sistemul Informatic al Achizițiilor Publice, din fondurile proprii ale spitalului. Conform informațiilor de pe platformă, costul aparatului de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare – așa cum este denumit echipamentul pe SICAP – a fost de 401.680,67 lei. Cu siguranță o astfel de investiție este foarte utilă într-un spital. Însă, după livrare, echipamentul a rămas afară, în condiții care cel puțin la prima vedere par improprii.
Managerul unității medicale, dr. Mihaela Antohi, susține că stația de sterilizare a fost livrată de doar câteva zile (?!?) și că nu are de suferit deoarece este sigilată. Sigiliul acoperă inclusiv frigul, se știe că un asemenea aparat se călește în aer liber, în ianuarie, pentru o mai bună funcționare. Cel mai probabil aparatul va mai rămâne încă o vreme sub cerul liber pentru că mai sunt pași mulți de făcut până la instalare.
„Stația de sterilizare abia a venit, dar nu complet. Iar pentru a o putea monta, trebuie să o demontăm pe cea veche. Sunt niște chestiuni de timp și de a ne pune de acord cu firma care vine să o reinstaleze pe cealaltă. Și mai aveau încă de trimis niște echipamente. Deocamdată este afară și nu avem cum altfel deoarece are ambalaj de protecție, este cu tot ce trebuie și nu putem umbla la ea, este sigilată. Are și piese de schimb și simultan cu stația de sterilizare au mai fost trimise niște cutii, nu chiar foarte voluminoase, acestea fiind depozitate la interior. Stația nouă nu intră nici pe ușă până nu îi scoatem ambalajul deoarece este foarte înaltă. În plus, ca să o ridicăm este nevoie și de asistență tehnică de la cei cu care avem mentenanță la lift. Fără ei nu putem, pentru că depășește greutatea suportată de lift. Deci sunt niște condiții cu care trebuie să ne punem de acord”, a declarat dr. Mihaela Antohi, manager interimar al Spitalului Orășenesc Târgu Neamț.
Rămâne de văzut care va fi timpul fizic necesar pentru instalarea noii investiții. Până atunci, ideal ar fi să nu fie precipitații de nici un fel. Asta deoarece cu siguranță nu i-ar face nici un bine echipamentului medical, chiar dacă are ambalaj de protecție. Sau s-ar folosi măcar o prelată, preventiv
(G. S.)