După o tentativă eșuată de alegere a unei noi conduceri pentru Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Consiliul Județean a reușit să aleagă un nou director, de data aceasta fiind vorba despre un actor din trupa actuală.
Este vorba despre Andrei Merchea Zapotoțki, care a participat și la concursul precedent.
La acest concurs au participat șase candidați, după cum se poate observa din rezultatele pentru etapa analizei proiectelor de management publicate pe site-ul Teatrului Tineretului. Funcția de director interimar la Teatrul Tineretului este ocupată, din data de 6 noiembrie 2024, de actrița Cătălina Eșanu.
M.N.