Secretarul general al PSD Neamț și vicepreședintele Organizației Municipale PSD Piatra-Neamț, Vlad Grigorean, a fost numit director al cabinetului președintelui Consiliului Județean Neamț, începând cu data de 20 februarie. Anunțul a fost făcut, aseară târziu pe Facebook, chiar de către cel numit pe funcție, într-un limbaj specific celor are ajung în administrație.
„Prin dispoziția președintelui Daniel Vasilică Harpa, începând de mâine, preiau cu deplină responsabilitate funcția de Director de Cabinet al Președintelui Consiliului Județean Neamț.
Obiectivul meu principal este să contribui la un management eficient și productiv, asigurând transparență și implicare activă în luarea deciziilor.
Voi pune accent pe consolidarea relațiilor atât cu instituțiile publice locale și centrale, cât și mai ales cu sectorul privat, care trebuie să joace un rol esențial în orice decizie adoptată.
Experiența mea de 18 ani în mediul privat va aduce plus valoare în acest proces, garantând o abordare profesionistă și orientată spre rezultate.
Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, căruia îi garantez că împreună cu echipa de consilieri și aparatul de specialitate al Consiliului Județean vom face performanță”, a transmis Vlad Grigorean în postarea sa.
Vlad Grigorean are 37 de ani este de meserie inginer constructor, dar și jurist, deține o firmă în Piatra-Neamț, Burkharo International SRL, specializată în activități tehnice și științifice, cu obiect de activitate evaluarea bunurilor. Mai lucrează ca jurist într-o companie specializată în administrarea și lichidarea societăților comerciale conform Legii 85/2014, societăți profesionale de insolvență, Greval Cons SPRL, așadar CJ Neamț va fi unul din cele trei locuri de muncă ale sale.
Șeful de cabinet al Președintelui este căsătorit și are doi copii și două masterate, unul în dreptul administrației publice – Universitatea „Petre Andrei” din Iași și un altul în antreprenoriat imobiliar – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. A făcut și studii postuniversitare în securitate națională și managementul resurselor NATO.
Cea mai importantă calitate este că Daniel Harpa are încredere în el și, la nevoie, știe unde poate apela în caz de insolvență a unei societăți a Consiliului Județean Neamț.
Angela Croitoru
Un comentariu
Extraordinar, studii univ. și postuniv. la fac. private de 2 bani, promovat pe banii tatălui, “genial”!