Actualizare: Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Încă nu cunosc care sunt condițiile acestui control
Actualizare: Parchetul General anunță punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană, fără a o nominaliza, pentru mai multe infracțiuni între care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată – privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere. Chiar dacă nu a fost anunțat nici un nume, în cauză este vorba de Călin Georgescu, potrivit presei centrale. Fostul candidat la prezidențiale mai este cercetat pentru inițierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. În același dosar sunt acuze de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste și iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii. „Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Știre inițială: În jurul orei 13:00 Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurori, fiind dus la Parchetul General pentru audieri, potrivit mass-mediei centrale.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat aproape 50 de percheziții la apropiați ai fostului candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu. Acțiunea vine la o zi după de ce instanța supremă a respins, prin decizie definitivă, acțiunea lui Georgescu care dorește validarea primului tur al prezidențialelor și organizarea celui de-al doilea. În zorii zilei de 26 februarie procurorii au descins în 47 de locații din cinci județe, Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj.
La scurt timp de la demararea acțiunii Călin Georgescu a reacționat pe Facebook și a vorbit de sistemul comunisto-bolșevic. „Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale. Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă – mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă. Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei!”, este postarea lui Georgescu.
În zorii zilei de 26 februarie procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunțau: „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 26 februarie 2025, 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. În cadrul acestor activități au fost vizate 27 de persoane fizice și 4 sedii aparținând unor persoane juridice”. Sunt suspiciuni referitoare la infracțiuni de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, instigare publică, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, sau promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe. Se fac cercetări și pentru acuze de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale și comunicarea de informații false.
Publicăm și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție la acțiunea inițiată de Călin Georgescu și Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice – APALP. „Respinge excepția nulității recursului, ca nefondată. Admite excepția lipsei de interes a recursului și, în consecință, respinge recursul formulat de recurenții Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice – APALP și Călin Georgescu împotriva Încheierii din data de 12.12.2024 și a Sentinței civile nr. 138 din 18 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca lipsit de interes. Respinge cererea de efectuare a unei trimiteri pentru solicitarea unui aviz CEDO, ca inadmisibilă. Respinge recursul formulat de recurenții Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice – APALP și Călin Georgescu împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din Codul de procedură civilă, astăzi, 25 februarie 2025”, a decis instanța supremă.
(G. S.)