Casa Națională de Pensii anunță că, în anumite condiții pot fi deschise drepturile de pensie pentru limită de vârstă, chiar înainte de îndeplinirea condițiilor standard. „Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege cu cel puțin 5 ani pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare. Perioada celor 5 ani de stagiu de cotizare în plus față de stagiul complet de cotizare contributiv se constituie și din perioade asimilate stagiului de cotizare, precum și din stagii necontributive”, anunță Casa Națională de Pensii Publice. Conform aceleiași surse, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Perioadele asimilate sunt cele în care asiguratul a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau doctor, după caz; a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale; a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale; a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.
Stagiile necontributive sunt: perioadele recunoscute în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată conform Decretului-lege nr.118/1990; perioada de vechime în muncă a soției salariate care și-a urmat soțul trimis în misiune permanentă în străinătate conform Decretului-lege nr.51/1990; perioadele în care s-a beneficiat de ajutor de șomaj și/sau de ajutor de integrare profesională, prevăzute de Legea nr. 1/1991, anterior datei de 01.04.2001; perioadele în care s-a beneficiat de plăți compensatorii, anterior datei de 01.04.2001, în baza OUG 98/1999; perioadele în care s-a beneficiat de venit de completare/plăți compensatorii, ulterior datei de 01.04.2001, dacă nu se suprapune cu perioada de șomaj sau contract de muncă.
De asemenea, este perioadă suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupele I și a II-a de muncă, respectiv în condiții deosebite și speciale de muncă; perioada de exil; perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată conform Decretului nr. 112/1965 privind drepturile angajaților trimiși să lucreze în țări cu climă greu de suportat; alte perioade care au constituit vechime în muncă conform altor actele normative, pentru care nu s-a datorat contribuție de asigurări sociale (spre ex: șomajul tehnic).
FOTO: Facebook CNPP
(G. S.)