Presa centrală o citează pe Anamaria Gavrilă, președintele POT, care a anunțat astăzi, 17 februarie, excluderea deputaților Monica Ionescu și Radu Ionescu din partid, motivând că cei doi au instigat la violență.
De partea cealaltă, avocatul Monica Ionescu spune că, de fapt, aceasta ar fi o tentativă a președintelui POT de a -i decredibiliza pe ea și pe soțul ei, deputat de Bacău, și de a le închide gura, în contextul în care a anunțat că va vorbi în plenul Parlamentului României despre modul “autocratic, lipsit de democrație și de lipsa idealurilor suveraniste”, de care o acuză pe Anamaria Gavrilă.
„Cei doi deputați au demonstrat că nu pot face parte dintr-o echipă responsabilă. Au adus în POT exact ceea ce respingem: agresivitate, instigare la conflict și lipsă totală de respect pentru principiile democratice. În POT nu există loc pentru violență sau pentru cei care încearcă să o normalizeze. Suntem aici să construim, nu să distrugem. Toleranță zero pentru astfel de derapaje. POT este un partid al celor care vor o Românie decentă, unde politica se face prin idei și soluții, nu prin agresivitate. Cine nu înțelege asta, pleacă!”, a transmis într-un comunicat de presă președintele POT, Anamaria Gavrilă.
Deputatul de Neamț, Monica Ionescu: “A făcut acest lucru ca să nu ies eu prima în plen!”
Cei doi soți au candidat și au câștigat un loc în Camera Deputaților, pe listele POT, Monica Ionescu la Neamț, iar soțul, Radu Ionescu, la Bacău.
„Nici vorbă, acuzațiile doamnei Gavrilă nu se bazează pe fapte reale. Este doar tentativa dumneaei de a mă opri să spun cu voce tare ceea ce gândesc. Eu sunt un avocat de prestigiu, îmi iubesc țara, am demonstrat-o prin scrierile mele, sunt un om de cultură. Nu mă cobor la astfel de gesturi!
Vom rămâne deputați neafiliați, căci politica este o mare dezamăgire pentru noi!
De fapt, într-o discuție la grup, eu i-am explicat doamnei că ceea ce se întâmplă în POT nu are legătură cu democrația, ci cu autocrația, autoritarismul și dictatura! Nu poți să minți oamenii! Dacă oamenii își doresc o schimbare, nu poți să vii cu astfel de lucruri în fața lor.
Eu sunt avocat, nu pot să mint oamenii! Doamna nu susține suveranismul, ci un regim autoritar, autocrat! Din mișcarea pe care a promovat-o, nu se va alege nimic după modul în care acționează.
A mers prima ea la presă ca o formă de șantaj, ca să ne facă să tăcem! S-a temut că o să ies în fața oamenilor, public și o să vorbesc despre derapajele dumneaei. Scrie tot felul de comunicate în numele POT, fără să se consulte cu nimeni, ea este POT! Suveranismul ei nu există, este doar de fațadă!
Scena de agresiune de care vorbește este pornită, probabil, de la momentul în care ea a acuzat că știe ea cine suntem noi. Soțul meu s-a ridicat în picioare către ea și a provocat-o să spună cine suntem noi. Ne-a acuzat, public, în fața colegilor, că suntem din SIE și că facem rapoarte, numai minciuni! Eu pentru asta am ales partidul, că nici nu intram în politică?! Ca avocat și în toate demersurile mele, inclusiv cele culturale, mi-am apărat țara și oamenii!
Ce face ea este o mizerie! Noi suntem oameni educați, nu facem noi astfel de gesturi. Să le fie rușine! Voi ieși în zilele următoare cu dovezi.
Numai dacă analizați modul în care ne-a exclus din partid, veți înțelege cât de dictatorială este atitudinea acestei doamne. Nu a făcut nicio comisie de arbitraj, nu s-au judecat fapte, nimic. Ea ne-a exclus singură din partid ca să ne închidă gura. Asta este tot!”, a declarat avocat Monica Ionescu, deputat de Neamț în exclusivitate pentru “Mesagerul de Neamț”.
Soții Ionescu practică avocatura atât la București, cât și în Elveția și alte țări europene.
Angela Croitoru
FOTO: Facebook / Avocat Monica Ionescu