,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu, viața întreagă, am visat să trec Prutul” ( Grigore Vieru)
În aceste vremuri confuze, când libertatea de exprimare pare a fi legată în lanțuri, se pare că patriotismul nu cade bine unora care, la nivel declarativ se arată apărători ai neamului, dar practic, prin faptele lor, demonstrează contrariul. A vorbi despre patrie, despre valorile culturale și spirituale ale poporului român, ți se pune imediat eticheta de extremist sau (că tot e la modă) … putinist.
Și totuși, în ciuda acestor condiții, Asociația Culturală „Eu Cred” își asumă riscul de a fi etichetată în acest mod, datorită calendarului de evenimente culturale cu nuanță naționalistă, prin care și-a propus să marcheze oficial anumite date din calendar: istorice, culturale, religioase și, așa cum și-a obișnuit publicul, niciun eveniment să nu înceapă fără o rugăciune și intonarea Imnului de Stat „Deșteaptă-te, române!”
Un astfel de eveniment urmează a se desfășura la data de 14 Februarie 2024, ora 17,00, la sala-amfiteatru de la sediul „AUTONOM” din Piatra-Neamț, prin care se vor sărbători cei 90 de ani de la nașterea marelui poet român- basarabean Grigore Vieru.De remarcat faptul că alegerea propusă pentru desfășurarea acestui eveniment deosebit nu este întâmplătoare. Sediul „Autonom” din Piatra-Neamț este unul dintre edificiile cele mai spectaculoase din orașul de la poalele Pietricicăi, o clădire somptuoasă cu aspect futurist- realizare a cunoscutului arhitect pietrean, Laurențiu Dumitrașc, cel care a făcut ca această clădire minunată să fie o emblemă a orașului.În interiorul acestui edificiu a fost proiectată o sală- amfiteatru încăpătoare, relaxantă, în care cei din conducerea „Autonom” acceptă doar evenimente de mare ținută artistică (concerte, expoziți, conferințe etc). Astfel, când a fost propus acest eveniment, conducerea nu a ezitat să accepte, oferind gratis sala-amfiteatru, cu toate dotările aferente.
Cine a fost Grigore Vieru?
Cu siguranță, tânăra generație nu prea a auzit de acest nume, deoarece, vremelnicii conducători ai statului, nu au niciun interes în a promova adevăratele elite ale culturii neamului românesc, dovadă fiind chiar propunerea recentă a guvernanților noștri de a elimina istoria României din trunchiul comun de la clasele a XI-a și a XII-a, înlocuind-o cu studiul obligatoriu al…altor popoare.
Grigore Vieru a fost un mare poet român basarabean, născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta (fostul judeș Hotin)- Rep.Moldova. Acesta a fost un maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă și de neam, a iubit până la lacrimi poporul român și și-a consacrat întreaga sa viață, copiilor, îndrăgostiților, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate și frumusețe rare.De altfel, pe versurile marelui poet, artiștii români, de dincolo și de dincoace de Prut, au realizat adevărate imnuri naționale, printre care enumerăm: Doina și Ion Aldea Teodorovici, Paul Surugiu- Fuego, Tudor Gheorghe etc). Și cine nu a auzit de marile cântece „Maluri de Prut”, „Eminescu”, „Reaprindeți candela”, „Pentru ea” etc?
Ca în fiecare an, Asociația Culturală „Eu Cred” îi cinstește memoria acestei valori naționale incontestabile, prin realizarea unui spectacol omagial. În anii anteriori (inclusiv în anii pandemiei), aceste spectacole au fost realizate la Tașca, Bicazu-Ardelean, Bicaz-Chei, Dămuc, iar anul acesta urmând a se desfășura la Piatra-Neamț. În cadrul acestui spectacol, vor evolua artiști sensibili, atât din zona Neamțului, cât și invitați. Astfel, în debutul manifestării, prof. Costache Lupu, va rosti câteva cuvinte despre viața și opera literară a poetului Grigore Vieru și va recita o poezie, după care artiștii vor interpreta cântece pe versurile marelui poet, iar copiii asociației vor recita din frumoasele poezii. Pe scena amfiteatrului vor urca: Grupul „Aripi de Folk” Roznov, Ionuț Coșerariu, Corul „Armonia Sufletului”, prof. Cristina Marin, Grupul Folk „Eu Cred”, dar și duetul Corina și George Nica de la Brașov. De asemenea, vor mai evolua: Răzvan Tanislav, David Ichim, Ștefania Bulache, Matei Mihăilă și Nicola Alexa.Pentru iubitorii artei plastice, va fi organizat vernisajul expoziției de caricatură „Valori naționale”, aparținând talentatului caricaturist Ovidiu Stanciu de la Suceava, nimeni altul decât fiul cunoscutului și regretatului caricaturist din Bicaz, prof.Traian Stanciu.
Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „Eu Cred”, cu sprijinul „Autonom” Piatra-Neamț, având ca parteneri media: revistele „Mesagerul de Neamț” și „Ecoul Munților”. Cu siguranță, acest eveniment de suflet va fi unul emblematic și emoționant pentru publicul care va beneficia de gratuitate la accesul în sală.
Z.C.