Ar fi împlinit astăzi, 12 februarie 2025, 92 de ani, dar s-a stins din viață cu demnitate, așa cum a trăit, în ajunul Crăciunului, acum 3 ani. Profesorul emerit Gheorghe Dumitreasa a fost unul dintre pilonii școlii nemțene și naționale de matematică. A pregătit serii întregi de elevi, olimpici cu rezultate remarcabile la nivel național, balcanic și mondial (zeci de premii internaționale), punându-și amprenta și asupra formării lor ca oameni.
O contribuție de excepție în matematică au reprezentat-o lucrările științifice şi manualele şcolare, în nume propriu şi în colaborare. A fost un reper ca profesionist și ca om, avea vocația descoperirii şi stimulării elevilor săi, pregătindu-i pentru mediul universitar și pentru viață.
Ministerul Educației i-a acordat titlul de “profesor emerit” pentru întreaga sa carieră în semn de recunoaștere a valorii și importanței muncii sale.
S-a născut, la 12 februarie 1933, la Girov. În semn de apreciere și respect din partea întregii comunități locale școala gimnazială din localitate îi poartă numele.
„Comunitatea giroveană sărbătorește astăzi, 12 februarie 2025, 92 de ani de la nașterea profesorului Gheorghe Dumitreasa.
Numele său va fi legat pentru veșnicie de satul natal, iar, în semn de prețuire, școala centrală a comunei Girov a fost numită Școala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa”.
Om de mare valoare, profesorul Dumitreasa a făcut clasele primare în comună, apoi părinții l-au îndrumat spre gimnaziu în Piatra-Neamț. După decesul părinților, a fost crescut de bunica sa, care s-a mutat în oraș spre a-i fi alături.
A obținut numeroase distincții, dintre care 4 medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de matematică, 21 de premii I, 11 premii II și 6 premii III la concursuri internaționale sau omagiale.
A avut o carieră impresionantă: titular pe catedra de matematică a Colegiului Național Petru Rareș”, a îndrumat elevii, cu trudă și perseverență să participe la concursuri și Olimpiade naționale, balcanice și internaționale.
A participat activ la viața școlii care îi poartă numele fiind sponsor al elevilor premianți, ajutor al elevilor cu posibilități reduse și a contribuit la îmbunătățirea bazei materiale.
Cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale „Prof. Gheorghe Dumitreasa” își vor aminti cu drag de prezența sa activă în viața școlii și de implicarea sa deosebită”, spune Claudia Mihaela Lisenche, directorul Școlii Gimnaziale „Prof. Gheorghe Dumitreasa”, care, printr-o frumoasă coincidență, își sărbătorește și ea astăzi ziua de naștere.
O sală de clasă și un concurs de matematică îi poartă numele
Într-un interviu acordat revistei liceului își amintea cum a ajuns ca elev la liceu în Piatra-Neamț, în papuci și cu o geantă de carton confecționată de tatăl său și cum lucra noaptea la un mic magazin de cartier pentru a-și cumpăra un palton și cele necesare pentru școală, după moartea tatălui său. Profesorul Vasile Manole de la școala medie, care i-a fost de altfel model, a fost cel care i-a insuflat dragostea pentru matematică.
A fost repartizat la Facultatea de Construcţii din Iaşi, dar pentru că era pasionat de matematică, s-a înscris la Matematică şi Fizică, facultate pe care a absolvit-o în 1956.
A predat, din 1960, timp de 36 de ani la “Petru Rareș”, iar din 1996 până în 2004 a fost viceprimarul municipiului Piatra- Neamț și consilier local.
La inițiativa profesoarei Luminița Georgeta Vîrlan, fost director al Rareșului, fost inspector general școlar, o sală de clasă din colegiul național poartă numele profesorului emerit Gheorghe Dumitreasa.
„Noi păstrăm în memoria colectivă imaginea profesorului Gheorghe Dumitreasa. Chiar dacă nu ne permitem să facem acest lucru zi de zi, promovăm performanța și învățământul de calitate și în memoria domnului profesor Dumitreasa! De altfel, anul acesta organizăm prima ediție a Concursului de matematică “Gheorghe Dumitreasa”, la inițiativa conducerii școlii și a catedrei de matematică, concurs destinat elevilor de gimnaziu și din primii ani de liceu, clasele a IX-a și a X-a. Vom încerca ca acest concurs să aibă centre la Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț pentru a veni în întâmpinarea elevilor din acele zone, iar premierea va fi una consistentă. Ne dorim ca și în acest mod să punem în valoare personalitatea și amintirea domnului profesor Dumitreasa.
În egală măsură și față de alți profesori care nu mai sunt printre noi, am inițiat astfel de evenimente comemorative și avem “Metodica predării matematicii – Simpozionul național profesor Ioan Zenembisi” și cel de chimie, Ioan Zgârciu. Era, evident, timpul să ne ocupăm și de acest concurs dedicat domnului profesor Dumitreasa.
Problema este cu resursele materiale, financiare și umane, atunci când organizezi atât de multe concursuri, olimpiade naționale, evenimente. Dar, le rezolvăm pe toate!
Aș vrea să mai menționez că este și singurul profesor al cărui nume a fost dat unei săli de clasă din liceul nostru. Doamna Luminița Vîrlan a avut curajul acestei inițiative și acolo există și un basorelief cu un text deosebit dedicat domnului profesor Dumitreasa”, a declarat prof. Grigoruță Oniciuc, actualul director al Colegiului Național “Petru Rareș”.
Angela Croitoru