Sâmbătă, 1 februarie, în jurul orei 20.00 călugării de la Schitul Braniște din Vânători-Neamț au văzut un fum gros ce se ridica de la o clădire situată în spate. Ardea acoperișul unei anexe în care se afla centrala termică care asigură încălzirea chiliilor.
„La ora 19:55 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Vânători Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă ce aparține Schitului Braniște.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la acoperișul unei construcții în care era amplasată centrala termică. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars acoperișul construit din lemn și acoperit cu țiglă pe o suprafață de aproximativ 25 mp și s-a deteriorat tâmplăria din pvc aferentă unei ferestre.
Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, precizează căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al pompierilor nemțeni.
Angela Croitoru
Foto: https://neamt.mmb.ro/