Discuțiile de la începutul anului referitoare la creșterea pensiilor nu au avut rezultatul scontat, iar pensionarii au rămas cu aceleași drepturi ca în 2024. În mod ironic, sau nu, Casa Națională de Pensii anunță că totuși acordă mai mulți bani, dar pentru ajutorul de înmormântare. Prin adoptarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 ajutorul de înmormântare a crescut cu mai bine de 1.000 de lei. Suma majorată se acordă cu începere din 13 februarie. „Începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025, cuantumul ajutorului de deces este de: 8.620 lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) și 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, anunță Casa Națională de Pensii.
Comparativ cu perioada anterioară, adică până în 13 februarie, ajutorul este mai mare cu 1.053 de lei. Pentru prima lună din acest an și până în 12 februarie, drepturile acordate au rămas la valoarea de anul trecut. Astfel, pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv: 7.567 lei în cazul decesului pensionarului sau asiguratului și 3.784 lei în cazul decesului unui membru de familie neasigurat. „Pentru mai multe informații privind acordarea ajutorului de deces vă îndrumăm să accesați https://www.cnpp.ro/ajutorul-de-deces”, mai arată sursa citată.
(G. S.)