Avocata Monica Ionescu, deputat de Neamț, exclusă din partid de președintele POT, Anamaria Gavrilă a contestat astăzi, 18 februarie, decizia la partid. Ea consideră că decizia nu este statutară, ea nefiind luată de o comisie de disciplină sau de arbitraj din cadrul partidului, în baza unei analize a faptelor, ci strict de președintele formațiunii politice, spune avocata. Mai multe detalii despre excluderea soților Ionescu găsiți aici
„Demiterea mea a fost o decizie luată doar de ea, fără comisie de disciplină, fără cercetare prealabilă. Oricum, am contestat-o. Probabil veți primi un răspuns de genul că s-a decis la nivel de conducere…clasicul răspuns când este întrebată: Cine a decis? . Este forma prin care își ascunde autocrația. De fapt, nu există un grup de conducere fiindcă nu au fost alegeri în partid. Toate denumirile publice, gen Secretar general, Vicepreședinte, etc sunt făcute așa…pentru imagine, să pară organizat. Oamenii, membrii partidului se roagă de ea sa facă Congres pentru a avea alegeri libere și ea refuză. Îi duce cu vorba”, a declarat pentru “Mesagerul de Neamț”, avocata Monica Ionescu.
Monica Ionescu: „Adevărul iese întotdeauna la lumină!”
Pe contul de socializare de politician, deputatul independent Monica Ionescu detaliază situația și se prezintă în fața electoratului:
„Ieri, Anamaria Gavrilă a decis să mă excludă din partid. Din păcate, dumneaei pare să nu înțeleagă că un partid trebuie să servească interesul public și binele general, nu ambițiile personale.
Este inacceptabil ca un partid să fie transformat într-un instrument al unor interese proprii.
Știați că, în România, suveranismul nu este o alegere ideologică, ci o obligație legală? Constituția și legea partidelor politice sunt clare: fiecare partid are datoria de a apăra suveranitatea națională! A fi suveranist nu este o opțiune, ci o responsabilitate. Aceasta nu este doar o problemă juridică, ci una de identitate națională – este despre strămoșii noștri, despre luptele purtate pentru drepturile noastre, despre suferința și sacrificiile care ne-au format ca națiune.
Da, am fost exclusă – oficial, pentru că aș fi tolerat o anumită „violență” a soțului meu. Așa scrie în decizia de demitere pe care am contestat-o. Știu că pare absurd, dar acesta este pretextul invocat. În realitate, însă, tot despre violență este vorba – doar că despre o altă formă de violență: cea exercitată de șefa partidului. Mulți știu despre aceste abuzuri și, curând, vor avea curajul să vorbească.
Este vorba despre violența emoțională îndreptată împotriva românilor, cărora li s-au vândut iluzii. Nu despre grija pentru oameni, ci despre manipulare și populism. Frica de a pierde popularitatea a fost însoțită de minciuni repetate. Când nu mai ai nimic real de oferit, apelezi la teatru ieftin. Când ideile adevărate dispar, rămâne doar setea de putere – și știm cu toții cât de ușor aceasta poate corupe inimile de piatră.
De ce să mințim oamenii? Românii nu merită să fie înșelați!
Nu e nimic de negociat. Am fost exclusă, dar doar pentru o vreme. Adevărul nu poate fi ascuns la nesfârșit. Oricine dorește să afle realitatea, mă poate întreba direct. Nu am nimic de ascuns – și nici nu cred că mai trăim vremuri în care adevărul poate fi îngropat.
Cât despre mine, nu trebuie decât să îmi citiți scrierile, poeziile, să vedeți activitatea mea civică și profesională. Sunt avocat de 25 de ani, un om de cultură care a organizat evenimente culturale, a scris cărți de poezie și proză, care a fondat alături de jurnaliști internaționali revista KultApogeum, pentru românii iubitori de cultură și nu numai. Am fondat Asociația Vatra pentru a sprijini țăranul român și mă voi lupta în continuare pentru valorile în care cred. De altfel am fondat și alte organizații umanitare precum Centrul de Integrare și informare pentru femei Elveția, Humans Right Switzerland, LegalGhid și multe altele.
Dacă vreți să mă cunoașteți, mă puteți găsi și aici:
Poessia Prossa , Av Monica Ionescu , Sprijiniți Țăranul Român
Adevărul iese întotdeauna la lumină!”.
Am încercat să aflăm opinia președintei POT, deputat Anamaria Gavrilă, însă aceasta a avut telefonul închis în această dimineață, 18 februarie.
Angela Croitoru