Investiții păguboase realizate de administrațiile trecute în municipiul reședință de județ au ajuns să greveze asupra bugetului. Actualul primar Adrian Niță și-a propus să reducă cheltuielile inutile și în acest moment există două situații asupra cărora ne-am îndreptat atenția în acest scurt interviu, este vorba despre clădirea Forum Center Piatra-Neamț și corpul vechi al clădirii primăriei.
– Domnule primar, ne-ați declarat recent că este posibil ca activitate din Forum Center Mall să fie suspendată și clădirea să intre în conservare. Bănuiesc că aveți motive.
– Da, motive există și țin în primul rând de costuri. Dar să spunem direct, lucrurile au fost gândite prost din start, din momentul când s-a regândit utilitatea acestei clădiri, care inițial a fost proiectată pentru a fi parcare supraetajată ce ar fi urmat să deservească piața centrală. S-a dorit transformarea ei în acest mall, care se dovedește, și timpul a demonstrat statistic vorbind, că nu e potrivit pentru așa ceva nici financiar.
Economic, cum spunea cândva cineva, situația e nasoală acolo. S-a încercat prin diverse moduri, cumva forțat, să se justifice existența mall-ului și motivul pentru care a fost făcut: au fost instituții, servicii care au lucrat acolo. Ultima factură la gaz pe o lună a fost de 50.000 de lei, adică 10.000 de euro. Pot să vă mai spun, apropo de funcționarea acolo, nu sunt condiții la nivelul minim de funcționare normală și atât cetățenii, fie că se adresează taxelor și impozitele, fie că se adresează Serviciului Evidenței Persoanelor, cât și micii comercianți sunt nemulțumiți. Și este firesc să fie așa. Este foarte cald vara și frig iarna. E construit de așa manieră încât acel gol interior nu îți permite să încălzești etajele așa cum ar trebui.
– Care sunt problemele cele mai grave?
– Instalațiile nu mai fac față cerințelor și consumurilor actuale, chiar dacă nu a trecut atât de mult timp de când a fost ridicată clădirea. Finisajele, partea de izolație…totul. Adică e o clădire generează costuri mari, care creează mai mult nemulțumiri decât satisfacție. Și cifrele o demonstrează. Doar pentru utilități și pentru funcționare depășim cu mult 1 milion și ceva de lei anual. Dacă e să adunăm ce mai avem în plus acolo ca și cheltuieli, salariile angajaților care trebuie să îl deservească, taxe se tot adună costuri.
Și dacă adăugăm cheltuielile pe care le are acum Primăria cu la corpul vechi al clădirii primăriei, care va intra și el în reabilitare curând, pot să vă spun că avem un total de 4,1 milioane de lei în fiecare an. Vorbim de mai bine de 800.000 de euro, care se duc pentru funcționarea acestor două imobile. Foarte mulți bani. În condițiile în care, forțați de împrejurări, trebuie să mutăm activitatea din sediul primăriei vechi și căutăm spații, suntem nevoiți să închiriem și să ne mutăm, la fel cum se va întâmpla cu ce este în Mall..
– Ați identificat deja spații pentru o asemenea relocare semnificativă?
– Am găsit câteva spații, și vă spun că un calcul la nivel de costuri pe partea de chirii și utilități ne duc la un sfert din ce avem acum previzionat. Și încă nu avem încă o înțelegere finală, discutăm, analizăm, mai căutăm, negociem. Dar cred că ajungem sub 200.000 de euro costuri ca să funcționeze toate aceste instituții, e o diferență față de 800.000 semnificativă. Dar sunt locuri în care ai parcare, în care ai condiții, în care vara există aer condiționat, iarna căldură, fără să plătești 10.000 de euro pe lună gaz. Vorbim despre foste sedii de bănci, magazine, avem de unde alege.
– Revenind la Mall Forum Center, există vreun plan pentru intrarea sa cumva într-un circuit?
– Așa cum este clădirea acum, nu are vad comercial, nu cred că va avea niciodată, deci în nici un caz nu poate fi vorba despre comerț! Nu știu care ar fi cea mai potrivită destinație, ori birouri, ori o clinică medicală, ori cu totul altceva, dar trebuie o investiție masivă acolo, ca să poată fi o clădire, din punct de vedere energetic și economic în primul rând sustenabilă.
– Și e clar că nu puteți face nimic la nivel de investiție până când nu se rezolvă problema cu terenul.
– Asta e o altă poveste. Terenul de sub mall nu ne aparține. Adică nici măcar nu putem angaja proiecte cu orice fel de finanțare, atâta timp cât încă n-am rezolvat problema regimului juridic al acestui teren de sub clădire. Am inițiat deja demersuri, dar cu siguranță va dura ceva. Însă, suntem deschiși acolo oricăror variante pentru a face spațiul funcțional, fie că e parteneriat public-privat fie orice altceva. Poate apare vreun investitor care are în minte vreun business util comunității și care poate funcționa în această clădire, însă investițiile pe care ar trebui să le suporte din banii proprii. Până acolo mai este drum lung, realist vorbind primul pas de făcut este o expertiză, să vedem care este starea reală a clădirii și specialiștii să spună exact ce putem face acolo.
– În concluzie, s-ar putea ajunge la economii substanțiale față de cheltuielile de acum.
– Calculul nostru este simplu, de la 4,1 milioane cheltuieli, care includ și niște abonamente și niște contracte de mentenanță, unele dintre ele le vom rezilia în momentul când își încheie perioada contractuală, chiar prin aprilie-mai, sperăm să ajungem la 1 milion de lei cheltuieli pentru ambele clădiri: mall și primăria veche. Ar fi extraordinar la nivel de economii.
V.B.