În zilele de 14-15 februarie, sala Cernegura a Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamț oferă nemțenilor un spectacol aparte.
Pentru diversificarea activității culturale și a oferi o alternativă la petrecerea timpului liber pentru locuitorii orașului Piatra Neamț, CCS Piatra Neamț, în parteneriat cu Primăria Municipiului Piatra Neamț, prezintă, în premieră europeană în afara Italiei, spectacolul de dans contemporan „VOCI”, spectacol pus în scenă de compania de dans italian ERMITAGE VISUAL ARTS AND PERFOMANCE dar, în care sunt implicați și cursanți ai școlilor de dans din Municipiul Piatra Neamț și din țară.
Prin această activitate se dorește plasarea Municipiului Piatra Neamț pe harta dansului contemporan a Europei, crearea de oportunități pentru persoanele interesate de activități artistice de a se exprima prin intermediul artei, încurajarea tinerilor și a formatorilor de cursuri artistice de a-și dezvolta activitatea astfel încât să se creeze o alternativă vizibilă pentru petrecerea timpului liber al copiilor și atragerea lor spre domeniul artistic, stabilirea de relații artistice între școlile de dans din Piatra Neamț și școlile de dans din țară și din Europa.
Pentru că februarie este luna în care se vorbește cel mai mult despre iubire dorim să oferim publicului din Municipiul Piatra Neamț un spectacol dedicat iubirii sub toate formele ei: dragostea pentru o altă persoană, dragostea pentru natură, dragostea pentru lucruri frumoase, dragostea pentru familie, pentru viață, pentru noi înșine.
Spectacolul Voci este pus în scenă de Vittorio Biagi și Paolo Londi, coregrafi și dansatori de renume italieni.
Vittorio Biagi, născut în Toscana, a studiat dans clasic în Geneva și Milano, la Academia Scalei din Milano. A debutat ca solist balerin în 1959, până în 1966 conducând corpul de balerini de la Maurice Bejort Ballets, Bruxelles. Au urmat apoi corpurile de balet al Operei din Paris și Lyon. În 1977 s-a întors în Italia unde a înființat companii de dans (Alterballeto și Compagnia Danza Prospettiva), a fost director artistic la Teatrul de Balet din Palermo. A colaborat cu teatre din America de Sud și din Europa.
Paolo Londi este singurul coregraf italian inclus în Enciclopedia Multimedia a Vaticanului. S-a inițiat în arta dansului la Roma, ca apoi să continue studiile și cariera la Bruxelles. A colabora cu teatre de balet din Europa, Statele Unite ale Americii, Asia. Reîntors în Italia și-a creat propria școală de balet.
Ennio Morricone este cunoscut pentru coloanele sonore a peste 500 filme (The Good, The Bad and The Ugly, Once Upon a Time in The West), muzică sa fiind recunoscută peste tot în lume. La patru ani de la trecerea sa în neființă, Paolo Londi și Vittorio Biagi au pus în scenă un spectacol care îți face inima să bată, un omagiu adus marelui compozitor și dirijor, bazat pe lucrarea acestuia „Voci din tăcere”. Spectacolul „VOCI” este un zbor făcut către Artă, un zbor atât de ușor încât aproape că nu se observă, un zbor atât de liber încât nu vrea să rămână într-un concept prestabilit să evadeze din toate tiparele.
Spectacolul „VOCI” folosește geniul lui Morricone pentru a privi în spatele unui zid imaginar, unde va fi mereu cineva ascuns pentru că a fugit de ceva sau de cineva. Dar nu știe că pentru a ajunge pe cealaltă parte trebuie să învețe să zboare. Zborul este de fapt un anti-zbor, este o perspectivă. Este nevoia de a urmări viața dând autoritate vocilor noastre care vin la noi din tăcerea modului nostru de a fi oameni. Este important să zburăm și să evadăm din când în când, ne ajută să aprindem lumina în zonele umbrite, chiar dacă nu servește la înlăturarea evenimentelor vieții noastre. Fiecare mișcare coregrafică reprezentată în acest spectacol are funcția de a aprinde luminile intermitente ale vieții noastre și de a le face lumini fixe pentru câteva momente. Scopul spectacolului este de a ne face amabili cu noi înșine, astfel încât să știm să fim printre ceilalți și să nu mai fim singuri. Din acest motiv, s-a ales un stil blând și matur pentru a oferi emoție și siguranță.
Spectacolul este astfel conceput încât dansatorilor profesioniști prezenți pe scenă li se pot alătura și dansatori începători, amatori, elevi ai școlilor de dans, etc., astfel în acest spectacol este implicată activ întreaga comunitate. Mai mult, tinerii sunt încurajați în activitatea lor și stimulați pentru a le crește interesul față de activitățile artistice în general, și față de arta dansului în special.
Astfel Municipiul Piatra Neamț va aduna pentru câteva zile dansatori atât de pe plan național cât și european, rămânând înscris pe harta Turneului „Voci” și legat de numele compozitorului italian Ennio Morricone. Publicul se va bucura de o reprezentație coregrafică inedită, premieră în România, dar și în Europa, în afara granițelor Italiei.
Foto Facebook: CCS Piatra Neamț, Vittorio Biagi, Paolo Londi; Atlanta Symphony Orchestra