Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț are, de la jumătatea lunii martie, un tânăr medic pneumolog. După organizarea mai multor concursuri pentru ocuparea postului, la care nu s-au găsit specialiști, examenul a fost adjudecat de medicul Liviu Rusu. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, cu specializare la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, consultă acum pacienții în Ambulatoriul Integrat de Specialitate al Spitalului, adică Policlinica Piatra Neamț. Pietrean de loc, a ales să se întoarcă în orașul natal după terminarea studiilor, 6 ani de facultate și 5 de rezidențiat. Care au fost resorturile care l-au împins pe Liviu Rusu către medicină, deși inițial se gândea la o altă carieră și cum de a ales să se întoarcă la Piatra Neamț, chiar dacă ar fi putut pleca peste hotare, ne-a dezvăluit în cadrul unui interviu la scurt timp după ce a intrat în sistemul public de sănătate din Neamț.
– Când ați știut că veți deveni medic, aveți modele în familie care v-au inspirat?
Da, am model în familie, mama este asistentă medicală la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. Și presupun că de acolo a plecat ideea, cred că acolo a fost resortul. Dar nu aceasta a fost prima opțiune. Am studiat la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, inițial la matematică-informatică, engleză intensiv. Și intenționam să urmez Academia de Poliție. Dar în urma unei accidentări am renunțat la această opțiune și am mers către medicină. Drept urmare, în clasa a X-a, am trecut de la profilul inițial la științe ale naturii. Să fiu sincer și înainte de acest moment oscilam, ca să zic așa, între cele două variante pe care le aveam în vedere după absolvirea liceului. Mă gândisem și la medicină, dar la vârsta aceea suna foarte interesant Academia de Poliție. Apoi a fost acea accidentare care a stabilit traseul ulterior. Nu am avut nici un regret, m-am lăsat ghidat de ce s-a întâmplat și am luat totul ca un semn. Nu am avut nici un plan de rezervă și m-am gândit că dacă nu intru, stau acasă un an și mă pregătesc. Nu a fost nevoie căci am intrat din prima la UMF București. Decizia a fost a mea, iar părinții m-au susținut, o făceau indiferent ce cale aș fi ales.
– Totuși medicina presupune mult studiu și se spune că studenții nu prea au timp liber…
În liceu mă obișnuiesc să fac față cu brio și să iau note mari învățând destul de puțin ca timp. Îmi permiteam să citesc o dată lecția și să fac față foarte bine, să fiu printre primii. Și credeam că o să funcționeze la fel și la facultate. Dar am fost în grupă cu studenți care au fost olimpici și cu cei care au absolvit pe primele locuri licee de top din București. Am nimerit într-o zonă, fără să vreau, cu concurență foarte mare. Și mi-am dat seama că, de fapt, e nevoie de mult mai multă muncă. Și nu pentru a fi primul, ci să te menții măcar la nivelul colegilor. Cam ăsta a fost șocul, că e nevoie de foarte mult timp pentru studiu ca să te menții și e incredibil de greu să fii primul la nivelul acela. Dar aș fi ipocrit să spun că nu am avut timp liber. Însă au fost anumite perioade, într-adevăr de sacrificiu, când trebuia doar să înveți.
– Cum ați ales pneumologia în defavoarea unor specializări care sunt cu mult mai „curtate”?
Cu punctajul de la rezidențiat, la București puteam, în mare, să iau cam orice. Dar am decis pneumologie de prin anul 3 sau 4 de facultate. Pentru că atunci când am fost pe stagiu de pneumologie mi-am da seama că mă descurc mai bine, de departe, decât toți ceilalți. Inclusiv profesorul pe care l-am avut atunci mi-a zis că ar trebui să merg în această direcție. Cu atât mai mult cu cât mi-a plăcut foarte mult radiologia toracică, imagistica toracică și din aceste considerente am ales această specialitate.
– Cu un bagaj de cunoștințe acumulat în 11 ani de studiu ați ales din prima să vă întoarceți acasă, la Piatra Neamț, sau au fost și alte opțiuni având în vedere faptul că mulți studenți vor să ajungă să lucreze în marile centre universitare, mai dotate decât spitalele de provincie.
Pentru mine familia este foarte importantă și mereu am știut că o să mă întorc în Piatra Neamț, dar am avut și varianta să plec din țară. Nu mă pliez foarte bine pe viața în București, care e ok până la un punct. Dar când vrei să-ți întemeiezi o familie, e mai simplu și mai bine și pentru familie și pentru tine să o faci într-un oraș cum e Piatra Neamț. Așa mi s-a părut mie, așa I s-a părut și soției și am decis să ne întoarcem. Mulți prieteni care terminaseră în alte domenii, arhitectură, inginerie, care au studiat peste hotare sau au terminat studiile acolo, toți s-au întors. Au spus că simt o diferență foarte mare între când au plecat, în urmă cu 10-11 ani, și acum. Toți au văzut asta la vârsta la care au vrut familii. Și cum toată lumea se întorcea deja, am considerat că nu este momentul să plec. Așa stând lucrurile am renunțat la străinătate și am venit în Piatra Neamț. Dar varianta muncii peste hotare rămâne deschisă. Deocamdată sunt la primul meu loc de muncă, a treia zi, la început.
– Care sunt cauzele și condițiile afecțiunilor pulmonare și ce ar trebui să facem ca să rămâne sănătoși?
Principalii factori pe care îi putem lua în calcul în bolile pulmonare sunt fumatul și expunerea în mediu. Mai există o a treia categorie, cei care sunt expuși la locul de muncă, dar acolo nu prea se poate evita. Dar în viața de zi cu zi, dacă orașul în care locuiești nu este unul cu aer poluat și nu lucrezi într-un mediu toxic, mai rămâne fumatul. Renunțarea la fumat este primul pas pentru prevenția bolilor pulmonare. Este principal factor de risc pentru bolile pulmonare și mai ales pentru cea mai gravă, cancerul pulmonar. Sunt cancere care se detectează greu, în stadii târzii, când tratamentul curativ este rar o opțiune. Pneumologia în ambulatoriu este prima etapă după medicină de familie. Medicul de familie face primul triaj, vede dacă e ceva și direcționează. Și oricine are o suspiciune trebuie să meargă către medicul de familie, iar acesta decide dacă e nevoie de un consult de specialitate. După ce pacientul ajunge aici, încercăm să diagnosticăm și să tratăm. Și dacă este cazul, pacienții merg către investigații suplimentare sau chiar către internare în unitățile de specialitate, cum este Spitalul Bisericani. Cam acesta ar fi traiectul perfect, iar dacă s-ar respecta s-ar reduce aglomerația din camerele de urgență. Oricum, aici este nevoie de trimitere de la medicul de familie, deci se face un triaj.
– Cum vedeți comunicarea medic-pacient dar și cea pacient-medic?
Este obligatoriu să stai de vorbă cu pacientul, să-ți schimbi limbajul și să-l adaptezi în funcție de nivelul de educație al acestuia. Și aici trebuie să ai grijă, pentru că dacă încerci să explici prea pe înțelesul lui, crezi tu, și poate pacientul știe mult mai multe, pare că nu știi tu. Dar trebuie să găsești o cale de mijloc, un limbaj adecvat, încât el să înțeleagă. Și trebuie să inspiri și încredere, pacientul să vadă că tu știi despre ce vorbești, iar lui să-i explici ușor, că se înțeleagă. În ce privește comunicarea pacient-medic, nu știu dacă cu bună știință, dar mereu se omit informații. Unele chiar foarte importante. Poate pacientul nu dă aceeași importanță unei informații. Sunt oameni mai în vârstă, unii sunt grăbiți, dar ne ajută foarte mult faptul că avem documente, inclusiv de la medicul de familie sau avem consulturi mai vechi de la alte specialități. Le punem cap la cap și facem o poveste din care să scoatem cât mai multă informație. În esență, pacientul trebuie să fie informat despre starea lui de sănătate, să înțeleagă ce se întâmplă, nu doar să audă niște informații pe care nu le poate pune cap la cap. Și dacă își înțelege bine condiția și înțelege bine starea de sănătate pe care o are, obții și o complianță crescută. Dacă stai de vorbă și explici că trebuie să ia medicamentul zi de zi și chiar dacă într-o zi se simte mai bine, tot trebuie să ia medicația, obții o complianță mult mai bună și un pacient care se ține de tratament pe termen lung. Vrei un pacient care să lupte pentru el și să își folosească toate resursele pentru vindecare. Mereu se descoperă tratamente noi care prelungesc supraviețuirea, care stagnează evoluția bolii. Și atunci pacientul trebuie să fie motivat să urmeze aceste tratamente.
Gabi SOFRONIA
