Fostul inspector general școlar al județului Neamț, Florentina Luca-Moise, se întoarce de astăzi, 17 martie 2025 – (când este sărbătorită Ziua Șarpelui de Casă în anul chinezesc al Șarpelui de lemn) – în Consiliul Județean Neamț. Înainte de a fi numită inspector general școlar, ea ocupa funcția de director adjunct al Direcției de Dezvoltare Turistică, Mediu și Guvernanță Corporativă, direcție condusă de Mona Țigănuș. Între timp, prin reorganizare, direcția respectivă a devenit serviciu, având doar un șef serviciu, Mona Țigănuș.
„În condițiile în care Direcția de Turism s-a reorganizat devenind serviciu, doamna Florentina Luca Moise având rezervat postul de director adjunct se întoarce pe această funcție, dar la Juridic”, a precizat Catrinel Cojocariu, purtătorul de cuvânt al CJ Neamț.
„De astăzi m-am întors la fostul meu loc de muncă din Consiliul Județean. Nu pot să vă spun mai mult de atât, pentru că aștept documentele”, ne-a declarat Florentina Luca Moise.
Florentina Luca Moise avea și o catedră rezervată ca profesor de psihologie, prin Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, la două unități de învățământ din Piatra-Neamț. Din momentul în care nu a mai fost viceprimar al municipiului Piatra-Neamț, ea a intrat într-un concediu medical prelungit până astăzi.
A.C.
5 comentarii
Valorile reviens toujours !
Oare s a întors sa își exercite influenta, iar asupra primarilor care au programul Masa sănătoasă ? Trebuia sa revină în aprilie, pe 5!
S a însănătoșit brusc, după atâtea luni de CONCEDIU MEDICAL!
Sa fie sigura ca iar vă câștiga! Și sa își ia parandarat “tainul”!
Cu Topor Larisa și Alexandru, de la Degustibus, care si a bătut joc de mancarea copiilor din toate școlile din județ pe unde a dus? hal de sandvișuri!
Acum și a schimbat denumirea în Citty food trust!
Primăriile Borlesti, Rediu, Pangarati, Borca, Farcasa, Valea Ursului, Bozieni, Dobreni!
A terminat sponsorii ? Concediu medical atâtea luni? Dar parca era candida că primar, subit s a îmbolnăvit? Tare curios sunt ,cine este medicul care a dat acest concediu medical la vrăjeală.
Daaa. O așteptam. Vrem câți mai mulți bugetari. Avem pregătite salarii mari pentru ei. Și fiind cât mai mulți, evident muncă mai puțină pentru fiecare.
Concediu medical prelungit suna bine !