O dimineață plină de emoții, bucurie și entuziasm, astăzi, 5 martie, la Colegiul Național de Informatică (CNI) Piatra-Neamț unde au fost primiți oaspeți de seamă de la Ambasada Japoniei în România, de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și echipe de elită de elevi și profesori performeri la matematică-informatică din întreaga țară și de peste hotare.
Ambasadorul adjunct al Japoniei Hiroshi Kudo și consilierul Ryo Taniguchi au fost întâmpinați la colegiul de elită pietrean de directoarea Daniela Neamțu, inspectorul general școlar Ionuț -Liviu Ciocoiu, inspectorul școlar de informatică Florentina Ungureanu, reprezentantele MEC – consilier Alina Viorica Dumitrașcu și directorul Unității de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Europene (UIPFFE), Carmen Merima Petrovici, prefectul Adrian Bourceanu, directorul adjunct al CNI Vasile Diaconu, profesori și elevi.
Vizită de seamă la CNI
Oaspeții au fost conduși într-un periplu prin clădirile colegiului, iar, pe parcursul vizitei, li s-a explicat faptul că CNI urmează să intre, începând din toamna acestui an, într-un amplu proiect de reabilitare și modernizare totală, cu sprijinul Primăriei Piatra-Neamț.
În cancelarie, directorii colegiului au înmânat ambasadorului adjunct Hiroshi Kudo un cadou de bun venit – un tablou al pictorului Petru Diaconu, un album al CNI și un calendar, personalizate, iar domnia sa a semnat în Cartea de onoare a școlii, unde a adresat urări de bine și felicitări.
După vizitarea colegiului, a urmat tăierea panglicii inaugurale la cele două laboratoare de informatică care au primit dotări finanțate prin intermediul unui program de cooperare finanțat de Guvernul Japoniei. Alături de ambasador, au participat la ceremonia de tăiere a panglicii inspectorul general școlar al județului Neamț Ionuț -Liviu Ciocoiu și prefectul Adrian Bourceanu. În cadrul acestui program finanțat de Japonia, Colegiul Național de Informatică a fost prima din cele 60 de unități de învățământ din țară la care a avut loc ceremonia de inaugurare.
Prefectul Adrian Bourceanu a cerut informații despre finanțare și dotările acestor două laboratoare, Carmen Merima Petrovici, directorul UIPFFE din MEC, a fost cea care a oferit aceste detalii.

Momente din istoria modernă a cooperării româno-japoneze
Entuziasmat, ambasadorul adjunct Hiroshi Kudo a filmat, a făcut fotografii dorind să imortalizeze aceste momente și să transmită guvernului nipon bucuria gazdelor care au beneficiat de această finanțare.


A urmat un moment de socializare cu oaspeții în cadrul căruia trei dintre elevii colegiului cu performanțe deosebite, implicați în mai multe proiecte ale școlii, au vorbit despre colegiu și despre unele dintre rezultatele obținute la olimpiade, concursuri și activități școlare și extrașcolare: Cristian Luchian, olimpic premiat la nivel național și internațional la matematică și informatică, care reprezintă CNI la cele două competiții ce au loc astăzi , Celia Apetrei și Iarina Zlăvoc.
Ambasadorul adjunct al Japoniei a fost încântat de cele auzite și le-a urat elevilor și cadrelor didactice să obțină mai multe rezultate deosebite și mult succes în activitatea viitoare.
Astăzi, începând cu ora 10:00, au loc mai multe probe ale celor două competiții: ediția a IX-a a etapei naționale a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe și etapa națională a XXIII-a a Concursului Pluridisciplinar de matematică-informatică PROSOFT@NT.
CNI Piatra-Neamț este o unitate de învățământ selectată pentru a deveni Centru de Excelență în Tehnologia Informației.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian