A avea contact cu instanța de judecată, indiferent de rangul acesteia, de la judecătorii la curți de apel, pare ceva înspăimântător pentru cei care nu au avut până acum afaceri judiciare de nici un fel. Și simpla primire a unei citații de către cineva neavizat și care nu a ajuns prin săli de judecată, dă frisoane și aduce un fior pe șira spinării. Dincolo de spaimele celor neobișnuiți cu lumea judiciară în general și cu procesele, în special, orice sală de judecată este un univers în sine. De la avocații care trec cu repeziciune de la un dosar la altul, sau merg în fugă de la o sală de ședințe la alta, la solemnitatea ședinței de judecată, de la clienții mulțumiți de apărătorii lor, la cei care nu dau doi bani pe prestație și amenință cu rezilierea contractelor de asistență juridică, toate acestea fac parte din ritmul obișnuit al unei zile la judecată. Cam așa se petrec lucrurile pe holurile și în sălile de ședință ale unei instanțe. Pentru a aduce această „lume” care se mișcă uneori prea repede, sau alteori prea lent, mai aproape de cei care nu au călcat niciodată pragul unei săli de judecată, am mers într-o zi oarecare la Judecătoria Piatra Neamț.
În fiecare zi de miercuri sunt cauze cu acuzați care sunt privați de libertate. În jurul orei 9:00 mașina de la Penitenciarul Bacău ajunge la Judecătoria Piatra Neamț, instanța fiind în proximitatea Oficiului Poștal nr. 1 din reședința de județ și a Colegiului Național „Calistrat Hogaș”. În acea zi, ca niciodată, la acel moment la judecătorie nu sunt civili care să încerce să-și zărească rudele arestate măcar o clipă. Și nici nu ar avea cum. Pentru că „duba”, așa cum i se spune mașinii de la penitenciar în mod uzual, intră în parcarea din curtea interioară a instanței, și abia acolo arestații coboară, departe de ochii curioșilor, și sunt duși într-un loc special din cadrul instanței. În una din săli nici nu sunt procese la acel moment. În alta, opis-ul de la intrarea în sală, afișat de una dintre grefiere la scurt timp înainte de începere ședinței, stă „martor” mut și relevă doar câteva dosare de verificare a măsurilor preventive pentru acuzații privați de libertate. La ora 9:00 în sală este doar procurorul de ședință, cufundat în dosarele în care, cel mai probabil, va solicita prelungirea arestului sau arestului la domiciliu. Mai este și un civil care pare pierdut în timp și spațiu în sala goală încă. De cum intri în încăperea care este destul de mică, primul lucru care îți sare în ochi este boxa acuzaților. Mai exact un spațiu îngrădit cu o structură de lemn, unde pe rând urmează să intre cei arestați. Din când în când câte un angajat al Penitenciarului Bacău intră în sală pe o altă ușă decât cea destinată publicului larg, în încercarea de a-și da seama când începe ședința și când trebuie să aducă în sală primul „client”. Apoi apare și grefierul care va participa la judecată și anunță că verificarea măsurilor preventive se face în ședință secretă. Atunci, la plecare, îți dai seama că cel mai probabil civilul din sală era un nume de pe lista de ședințe. Un tânăr din localitatea Gârcina care, la furie dar și pe fondul consumului de alcool, a incendiat casa fostei soții în Ajunul Crăciunului. A și recunoscut fapta care s-a soldat cu pagube de 25.000 de euro. A fost arestat preventiv, apoi a fost plasat în arest la domiciliu. Chiar dacă verificarea măsurilor preventive se face în ședință secretă, deciziile sunt publice. Așa am aflat că tânărul cu o atitudine stingheră în sala de ședințe, a solicitat înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, dar judecătorii au considerat că cel puțin în următoarele 30 de zile rămâne arestat casnic. În cea de-a treia sală a instanței se judecă contestații la executare. Cei care au formulat cererile nu sunt prezenți în sală, pentru că sunt încarcerați, astfel că este doar completul de judecată cu o armată de avocați.
Procesele civile: mai multă lume, mai mult zgomot
Spre deosebire de litigiile penale care sunt mai austere poate și din cauza persoanelor private de libertate pe care le vezi la câțiva metri distanță, sălile unde au loc procesele civile sunt mult mai animate. Cu siguranță sunt mult mai multe părți, mai multe persoane în sală, deci și mai mulți avocați. Cele mai multe litigii sunt de fond funciar, procese interminabile, sau dezbateri de succesiune, cazuri care sunt mai actuale ca niciodată în care frații nu se înțeleg între ei cum să împartă moștenirea lăsată de părinți. Unul din litigii are în vedere un teren revendicat de o persoană care în acte ar aparține Primăriei Dobreni. Apărătorii, cel al unității administrativ-teritoriale și cel al părții adverse nu se înțeleg, dar nici nu renunță unul la celălalt. Cel al primăriei invocă motive care arată că nu ar trebui să fie parte în proces, că nu are calitate, timp în care celălalt avocat are argumente care arată opusul. Pe coridorul dintre cele două rânduri de bănci din sala de ședințe, primarul comunei Dobreni, Vasilica Crețu, ascultă inițial cu atenție, apoi nu-și mai poate stăpâni nerăbdarea și face un du-te-vino neîntrerupt de la ușă la intrarea în sala de ședințe până în spatele avocaților. Căldura chinuitoare din sală i-a făcut pe mulți să-și lase hainele pe spătarul băncii, însă pe Vasilica Crețu pare a nu o deranja acest lucru deși arborează o haină de blană (ce pare a fi naturală) lungă până în pământ. Avocații își aruncă subtil „săgeți otrăvite” cu care judecătorul de caz pare familiarizat, astfel că le ignoră cu nepăsare. Se stabilește data următoarei înfățișări. În acel moment primarul, căruia cu siguranță numai frig nu-i este, iese ca o furtună din sală pentru că cel mai probabil o așteaptă mașina primăriei care a lăsat-o în fața instanței cu puțin timp înainte de începerea procesului. Multitudinea de dosare afișate pe opisul de la intrarea în sala de judecată arată că sunt zeci de cauze. Din acest motiv, la un moment dat spațiul devine neîncăpător. Și dacă privești cu atenție poți să-ți dai seama că sunt părți într-o reală dușmănie, atât timp cât puținele locuri libere nu se ocupă, iar unii preferă să aștepte în picioare până le vine rândul. Ușa de la intrarea în sala de judecată pare să fi „văzut” multe la viața ei, astfel că scârțăie jalnic la fiecare atingere. Iar asta înseamnă cam de două ori pe minut. Și nu poți să nu te întrebi cum de nu deranjează completul de judecată, pentru că acel sunet face ca mai toată lumea să uite de ce este acolo și să întoarcă instinctiv privirea către ușă.
În alt caz frații nu se înțeleg la succesiune și au ajuns la judecată. Trei dintre ei sunt reprezentați de același avocat care ajunge la instanță cu puțin timp înainte de proces. Grăbit, își pune roba direct peste haina de piele. Valoroasă, o geacă Harley Davidson care nu poate fi trecută de vederea nici de profani, darămite de cunoscători. În alt caz, pe lângă alte chestiuni, s-a cerut expertizarea unui vehicul și dacă inițial onorariul expertului a fost de 1.900 de lei, acum s-a cerut majorarea la 2.900 lei. „Pentru o mașină din 2002?”, spune cu uimire una din părți. În cele din urmă instanța decide creșterea onorariului cu 500 de lei, câte jumătate în sarcina fiecărei părți. Apoi urmează alt dosar în care frații nu s-au înțeles cum să împartă bunurile lăsare de părinți. Și judecătorul, împăciuitor, sau poate sătul de cearta dintre frați, încearcă o cale de mijloc: „Nimic nu vă împiedică să faceți o înțelegere”, sugerează magistratul. Frații prezenți la proces se uită unul la altul de parcă nu ar fi avut știință de această posibilitate facilă, moment în care avocatul îi aduce cu picioarele pe pământ ținând morțiș parcă să le reamintească de ce sunt acolo: „Numai să se adune cu toții. Dar asta nu o să se întâmple”. La un moment dat judecătorul anunță o pauză de jumătate de oră, timp suficient pentru o gură de aer proaspăt și păreri despre prestația apărătorilor. „Avocata e șmecheră, vă leagă de ea. Că nu se înțeleg două surori, iaca unde am ajuns”, spune cu năduf o femeie pe trotuarul din fața judecătoriei.
Gabi SOFRONIA
