Anchetatorii au confirmat deschiderea unui dosar penal în urma unei sesizări din oficiu din 23 ianuarie, iar pentru dovedirea activității infracționale descinderile imobiliare au avut loc pe 27 martie. În cauză sunt acuze de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și complicitate la faptă, precum și fals în înscrisuri sub semnătură privată (amănunte aici ).
Publicăm integral comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz:
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz aduce la cunoștință publică, prin intermediul prezentului comunicat, următoarele:
La data de 23.01.2025, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a fost înregistrat un dosar penal, urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor din cadrul Postului de Poliție Farcașa, cu privire la faptul că, în perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, mai multe persoane ar fi efectuat activități de braconaj cinegetic pe fondul de vânătoare 23 Galu și pe teritoriul administrativ al loc. Farcașa, jud. Neamț.
În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic, complicitate la braconaj cinegetic, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped.de art.324 alin.1 Cod penal, art.343 alin.1 Cod penal, art.42 alin.1 lit. a, k și alin.2 lit. a din Legea nr.407/2006 art.48 Cod penal rap.la art. art.42 alin.1 lit. a, k și alin.2 lit. a din Legea nr.407/2006, art.322 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.38 alin.1 Cod penal.
În cursul zilei de 27.03.2025 au fost puse în executare mai multe mandate de percheziție domiciliară și la sediul unor asociații pe raza loc. Poiana Teiului și mun. Piatra Neamț, jud. Neamț fiind identificate diverse cantități de muniție deținută nelegal, trofee de cervidă și alte obiecte de natură a proba activitatea infracțională.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că urmărirea penală reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate ce nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
De menționat este faptul că acțiunea a avut loc joi, 27 martie, și a apărut o singură știre despre percheziții sub formă de zvon (amănunte aici ).
Este de reținut că oficial totul a pornit de la polițiștii din Farcașa, dar că cel puțin una dintre destinațiile percheziționate este din Piatra Neamț.
(G. S.)