Un caz social deosebit ne-a fost semnalat de locatarii blocului de pe strada Progresului nr. 126 din Piatra-Neamț, care au rămas fără apă, de joi, 6 martie, pentru o datorie la compania ApaServ Neamț de peste 119.000 de lei, acumulată de acum 16 ani.
Cum s-a ajuns în această situație?
Din cele 94 de apartamente ale blocului sunt ocupate doar 32 de locuințe, în care trăiesc 54 de oameni. Situația a escaladat când, pentru datoriile acumulate pe 5 locuințe (ceilalți locatari susțin că au facturile plătite la zi și nu au datorii) ApaServ i-a lăsat fără apă. În două dintre cele 5 locuințe locatarii au decedat, iar urmașii sunt de negăsit, iar celelalte trei sunt familii plecate la muncă în străinătate care nu-și plătesc datoriile acumulate la asociație, după cum spun oamenii.
În bloc locuiesc în cea mai mare parte pensionari cu venituri mici, bolnavi cu diferite afecțiuni – probleme cardiace și diabet, dar și familii tinere cu câte 2-3 copii mici.
Administratorul Asociației de locatari, Angela Radu a făcut demersuri atât la ApaServ, cât și la Primăria Piatra-Neamț, a mers în audiență chiar și la prefectul Adrian Bourceanu. Anul trecut, ApaServ a făcut un plan de eșalonare a datoriei, pe care însă localnicii nu au reușit să-l respecte, mulți dintre ei nefiind de acord să plătească datoriile altora și neavând, de fapt, banii care ar fi revenit pe fiecare familie din rata lunară a datoriei.

Soluția ApaServ: convenții civile tripartite
Directorul companiei ApaServ Neamț, Vlad Angheluță spune că există o soluție legală: „În acest moment ApaServ are încheiat contract cu asociația și, din punct de vedere legal, nu putem decât să oprim apa la toți locatarii pentru neplată. Există soluția juridică a încheierii unei convenții civile tripartite: ApaServ – asociație – locatar. În acest caz, avem posibilitatea ca, pentru plata datoriilor restante să oprim apa numai la rău-platnici, pe fiecare apartament, individual și, eventual, să ne îndreptăm în instanță împotriva acestora”.
Pentru că s-au adunat datorii și la curent electric și la gaz, unii dintre locatari au făcut credite în bănci pentru a evita debranșarea. Acum aceștia ar trebui să achite: rata lunară la creditul bancar, facturile lunare la întreținere, facturile lunare la curent și la gaz, și, eventual, o parte din datoria la apă.
Oamenii spun că nu au bani să achite datoriile și penalitățile foarte mari ale celor morți și a celor plecați din țară care refuză să -și plătească restanțele. Între timp, în facturile lunare toți locatarii plătesc o parte din penalitățile la datoria de peste 119.000 de lei.

Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian