O altă modă lansată de cei ce ne conduc este să se facă serbări câmpenești cu surle, trâmbiți și hăi – hăi, pe banii primăriilor, care nu sunt altceva decât niște stații pe traseul leuștenilor de la împărăție la altă împărăție, vezi Doamne să nu se prindă electoratul obosit de atâta zbanț și antârț cu sticle de vin, bere, restu` mici. Care-i daravela? Primăreții primesc bani pentru șpectacole, treaba lor cum fac, dar o parte ajung la artiști (câștigă și ei o pâine, ce să le faci), altă parte la cine trebuie și alta la o seamă de inși care organizează serbările astea, că cei din partea locului habar nu au cu mixere, sunete, becuri și acareturi din astea. Unul din categoria tocmai amintită și-o făcut veacul prin județ, unde o descălecat ca fiind din orașul lui conu` Marcel Ciolacu, ba chiar aproape trimis de mnealui sau cel puțin asta încerca a spune mai cu perdele. Omul vine cu tupeul la el, bate la ușa primarului, nene, uite care-i treaba, facem așa și așa, că trebe bani la partid, că e sireac, mama lui și vrem și noi să trăiască, adică să fie bine, să nu fie rău. O seamă, când aud de partid, se prind în horă, că asta-i piesa, dar când se uită pe facturile tăiate de nenea ăsta, îi ia cu leșin. numai la gândul că pentru două zile plătesc o scenă cam cu o juma de garsonieră centru, confort unu, Tg. Neamț. Lăsăm deoparte aplecarea lui nea omu pentru folk și zimbri și ne gândim că parcă până la Caracal mergi până crapă calul și nici sfioși la neuroni nu suntem, cum s-o găsit civilul ăsta să-și facă mendrele în numele partidoiului, mai că l-am întreba pe dom` Harpa ( s`trăiț! ), dar oare știe? Hai, că mai videm.