Nu știm cum o fi pe la alte instituții, (de fapt știm dar nu zicem) dar șăf ca la școli, mai rar. Și inșpector și general la un loc, o mândrețe de om, care te lasă să-ți faci treaba, nu bate, nu troncăne, nu dă buzna, nu critică, numai bun de pus la rană. Face naveta liniștit, pe același traseu, fie ploaie, fie vânt, crengile pân` la pământ, deschide același birou, bea același ceai, ascultă același radio. Totul funcționează conform unui STAS numai de domnia sa cunoscut, fără putință de smintit, modificat sau înlocuit. În ce-l privește pe domnu’ gheneral și inșpector treaba-i bună, numai că prea multă libertate-n jur strică, directorii din teritorii își fac mendrele în liniște, autonomia fiindu-le garantată, plus că nici o informație la zi nu este disponibil[ din instituția pastoriă[ de domnia sa. Prin urmare nu ne-o fost de mirare s-auzim de directori ce pun camere de luat vederi în locuri nepotrivite, ori semnează tot ce apucă și încasează la fel. Însă, cu părere de rău trebuie să dăm de știre că traiul bun nu ține mult, partidul a luat notă de asemănarea izbitoare a activității actualului inșpector gheneral cu cea a fostului președinte din Sibiu și deja se vorbește de o schimbare, pentru că nu-i normal ca la Piatra unu plus unu să facă doi și-n alte părți … patru sau zece la sută. Apăi, treabă-i asta?
Un comentariu
Dacă se face, nu e bine că se face. Dacă nu se face, iar nu e bine, că nu se face. Oricum o dai…. Când naiba o să fie românii aștia mulțumiți vreodată ?