Tot din proximitatea localității ce-l pomenește pe marele povestitor, un nene primărete cam june și neumblat pe la strane, bașca absent la lecțiile de bună purtare, care nu se trec la vechime, s-o apucat de făcut un recensământ despre … stați bine? … cine-l poate contra la eventuale alegeri și cine nu ține cadența cu ‘mnealui, adică nu-l are la pipotă. Și cu lista asta pă birău, dă-i cu telefoane la organe. Organele, când s-o trezit cu astfel de ponturi generoase și gratuite, și-au făcut apariția moment, astfel că ceva magazine o tras obloanele de bejenie, oarece IMM-uri s-o dat defecte, iar în dreptul altora s-o pus linie continuă să nu le poată trece pragul cei ce vin din dreapta. Mai știm noi despre un general bezmetic pus să ocupe gările dacă vine seceta, dar să te apuci de pe acuma să-ți elimini concurența, e o dovada clară a decuplării de la creieri și a unei sminteli nu tocmai potrivite, dar care poate fi corectată dacă se activează oarece relații ale consătenilor junelui primărete. Așa că, oameni buni, nu otrăviți fântânile, lăsați femeile și copii în pace, sunați unde trebuie.