După ce am scăpat de vremea deosebit de rece și precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare, meteorologii au emis o nouă atenționare, de această dată de vânt. Este vizată jumătatea de vest a județului Neamț, zona montană, unde se vor înregistra rafale de până la 90 km/h. Atenționarea a intrat în vigoare pe 14 aprilie, cu începere de la ora 10:00 și expiră pe 16 aprilie, la aceeași oră. „În Banat și Moldova, temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 50…60 km/h, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali de 75…90 km/h”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii spun că, local și temporar vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni ale țării, cu viteze în general de 40…50 km/h. Chiar și așa, în Săptămâna Mare va fi mai cald decât în intervalul precedent iar valorile termice diurne cresc treptat de la 17 grade în prima parte, până la 21 de grade în perioada Paștelui. Același trend îl au și temperaturile nocturne care pleacă de la 7 grade și se opresc la 10, poate chiar 11 grade, la sfârșitul săptămânii.
FOTO: meteoromania.ro
(G. S.)