În ședința ordinară de astăzi, 10 aprilie, au fost desemnați consilierii județeni care vor face parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Neamț. Propunerile sunt făcute de către partidele politice care dețin majoritatea în Consiliul Județean Neamț, adică trei de la PSD și trei de la PNL.
Vor face parte din ATOP din partea PSD: Aurel Munteanu, Vlad Grigorean și Valerică Tudosă. Dintre aceștia, Aurel Munteanu, fost inspector șef al IPJ Neamț, are cea mai mare experiență în cadrul acestei structuri, fiind membru ATOP cu state vechi, el a deținut de altfel și funcția de președinte ATOP în vechea componență. Din partea PNL propunerile aprobate sunt: Bogdan-Silviu Ardeleanu, Dumitru Acatrinei și Lucian Blaga.
Toate propunerile au fost aprobate, prin vot secret, toți cei 6 consilieri județeni nominalizați fiind acceptați, obținând între 27 și 29 de voturi “pentru” din 32 exprimate, în condițiile în care trei consilieri au absentat.
De asemenea, președintele Consiliului Județean Neamț urmează să numească, prin dispoziție, trei membri ATOP din afara CJ, ca reprezentanți ai comunității, dar, până la ora redactării acestui material, nu se decisese cine vor fi aceștia, potrivit informațiilor furnizate de președintele Daniel Harpa.
ATOP are în componență 15 membri, însă CJ Neamț numește doar proprii reprezentanți. Potrivit legislației și regulamentului ATOP, șefii instituțiilor cu atribuții în domeniul păstrării ordinii și liniștii publice sunt automat membri ai autorității: Gabriel Toma – inspector șef al IPJ Neamț, subprefectul Iulian Jugan, comisar Constantin Bogdan Iosub – președintele Consiliului Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor, generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea – șeful ISU Neamț, colonelul Radu Vasile Olariu – inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi și Eugen Pancu – directorul executiv al Poliției Locale Piatra-Neamț.
Membrii ATOP sunt numiți pentru întreaga perioadă a mandatului de 4 ani. După fiecare scrutin de alegeri ale CJ Neamț sunt nominalizați noi membri.
Potrivit hotărârii de guvern ce aprobă regulamentul, ATOP este un organism cu rol consultativ, pe lângă CJ, al cărei rol este acela de a asigura buna desfășurare și a sporii eficiența serviciului polițienesc din județ. Potrivit regulamentului, între altele, ATOP primește sesizări pe care le trimite instituțiilor abilitate pentru a le rezolva, sesizează și propune măsuri de înlăturare a deficiențelor din activitatea de poliție, prezintă informări trimestrial către CJ Neamț și elaborează anual un raport asupra eficienței activității unităților de poliție, care se dă publicității.
“Autoritatea teritorială de ordine publică asigură, prin activitatea sa, reprezentarea și promovarea intereselor comunității în scopul asigurării unui climat de siguranță și securitate publică”, precizează regulamentul.
Pentru “reprezentare și promovarea intereselor comunității” și pentru că aprobă, periodic, un Plan strategic în acest domeniu, membrii ATOP primesc o indemnizație de ședință 2.500 de lei, aproape un salariu minim net pe economie. Ultima majorare a indemnizației, care a triplat cuantumul acesteia, a avut loc în 2022, când președintele CJ Neamț era Ionel Arsene. Un aspect interesant este faptul că cea care a inițiat proiectul de hotărâre atunci a fost Mădălina Ciubotaru, în calitate de vicepreședinte CJ Neamț, ca apoi să devină membru ATOP, ca premiu de consolare pentru renunțarea, printr-o demisie controversată, la funcția de vicepreședinte (detalii aici). Acum Mădălina Ciubotaru este șefa de cabinet a primarului de Piatra-Neamț, Adrian Niță.
Angela Croitoru