În cursul nopții de sâmbătă spre duminică (12 spre 13 aprilie), de pe unul din versanții din zona Drumului Național 12C, în Cheile Bicazului, s-a prăbușit o bucată de stâncă. În această dimineață angajații Secției Drumuri Naționale Piatra-Neamț din cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Iași au reușit să degajeze carosabilul.
Zona este cunoscută pentru căderile de stânci și pietre, și este una dintre cele mai intens frecventată de turiști din județul Neamț. Din fericire, fiind noapte, traficul era mult mai scăzut pe această șosea și nimeni nu a fost rănit.
La ceva distanță de locul prăbușirii se află zona comercială, tarabele care urmează să fie relocate în urma semnalelor primite de autorități din mass-media (detalii aici și aici).
Cheile Bicazului se întind pe o lungime de peste 6 km și reprezintă o atracție turistică importantă, cu peisaje spectaculoase. Pericolul însă pândește de pe versanți, drumarii de la Drumuri Naționale cunosc cel mai bine situația, ei fiind cei care iau măsurile pentru asigurarea siguranței în zonă.
Angela Croitoru
Imagini: DRDP Iași