În vara anului 1888, călătoarea engleză Mary Adelaide Walker a vizitat regiunea Moldovei, oprindu-se și în județul Neamț, unde a observat viața monahală și locurile sfinte ale acestei zone.
Cartea sa, “Untrodden Paths in Roumania” („Cărări neumblate în România”), publicată la Londra în 1888, este o sursă directă și valoroasă despre cum erau percepute mănăstirile din Neamț la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Secu – o mănăstire ca o cetate
Una dintre primele mănăstiri descrise de Walker este Mănăstirea Secu. Ea relatează: „Secu este amplasată într-o vale adâncă, înconjurată de dealuri împădurite abrupt. Zidurile sale înalte și robuste, care o înconjoară complet, îi dau aspectul unei fortărețe. Biserica, aflată în centrul curții, este construită în stilul obișnuit al Moldovei, cu turle rotunjite și pereți pictați în culori vii.” Walker remarcă și primirea oferită de călugării de la Secu: „Am fost întâmpinați politicos și duși într-o cameră simplă, curată, dar destul de sumară în mobilier, cum era obișnuit în astfel de locuri.” Ea continuă descriind viața călugărilor: „Călugării trăiesc modest, depinzând exclusiv de ceea ce pot produce singuri. Viața lor este liniștită și izolată, iar majoritatea timpului o petrec în rugăciune și muncă fizică.”
Drumul spre Sihla
După Secu, Walker a vizitat Mănăstirea Sihla, despre care scrie următoarele: „Mănăstirea Sihla este situată într-o poziție extrem de retrasă și izolată. Drumul până acolo este dificil, aproape impracticabil pentru orice vehicul, iar călătorul trebuie să meargă mult pe jos, prin păduri dense și poteci înguste. Biserica mănăstirii este foarte mică și simplă, iar călugării trăiesc în câteva chilii modeste. În jur, pădurea este atât de densă, încât sentimentul de izolare devine copleșitor.”
Primirea de la Bistrița
Continuându-și călătoria spre Mănăstirea Bistrița, autoarea face observații despre acest important așezământ religios moldovenesc: „Mănăstirea Bistrița, fondată de Alexandru cel Bun în anul 1430, este unul dintre cele mai vechi și respectate locuri religioase din Moldova. Zidurile exterioare și intrarea monumentală arată importanța istorică a locului.” Mary Walker menționează și ospitalitatea oferită aici: „La sosirea noastră la Bistrița, am fost primiți cu bunătate de stareț, care ne-a oferit imediat o cameră pentru a ne odihni. Încăperile erau curate și ordonate, iar călugării păreau obișnuiți să primească vizitatori ocazionali.” Walker observă frescele și arhitectura bisericii centrale din Bistrița: „Picturile murale ale bisericii principale sunt vechi și frumoase, realizate în culori care s-au estompat ușor cu trecerea timpului, dar care încă păstrează claritate și frumusețe. Atmosfera interioară este solemnă, favorabilă rugăciunii și meditației.”
Durău – comunitatea retrasă de lângă Ceahlău
Autoarea și-a continuat apoi călătoria spre Durău, unde a vizitat mănăstirea aflată la poalele muntelui Ceahlău: „Mănăstirea Durău este o mică așezare monastică, așezată chiar la baza muntelui Tchacleou (Ceahlău). Comunitatea călugărilor este foarte mică, iar locul în sine pare aproape uitat de lume. Chiliile călugărilor sunt foarte simple, iar ei își duc existența din ceea ce le oferă pădurile și pășunile înconjurătoare.” În mod special, Mary Walker consemnează întâlnirea sa cu arhimandritul de la Durău: „Am întâlnit aici un arhimandrit venerabil, foarte bătrân, care trăia într-o chilie modestă și care avea reputația unui om sfânt, respectat profund de cei câțiva călugări rămași.” Impresiile călătoarei despre accesul la Mănăstirea Durău sunt și ele consemnate: „Accesul spre Durău este dificil, drumurile fiind mai degrabă simple poteci, înguste și accidentate. Este o călătorie care cere răbdare și rezistență fizică. Întreaga zonă din jurul Durăului pare izolată și neatinsă de progres. Munții și pădurile sunt splendide, sălbatice, iar atmosfera generală te transpune într-un timp demult trecut.”
Obiceiuri și legende
În drumul său, Walker menționează și observații despre viața monahală și obiceiurile locale, inclusiv legendele care influențau comunitățile din jurul mănăstirilor:
„Am aflat de la localnici și călugări despre numeroase superstiții și legende. Credințele în existența unor spirite malefice care influențau viața cotidiană erau puternice, iar oamenii luau măsuri de precauție pentru a-și proteja casele, animalele și recoltele.” Un exemplu despre aceste credințe: „Mi-au povestit despre strigoi și vampiri, ființe ale nopții despre care se credea că ies din morminte pentru a-i ataca pe cei vii. În multe gospodării, pragurile și ferestrele erau unse cu usturoi și alte plante despre care localnicii credeau că țin spiritele rele la distanță.”
Mary Walker și-a completat imaginea despre mănăstirile vizitate și prin atenția acordată vieții cotidiene a călugărilor, despre care nota: „Călugării se dedică rugăciunii, dar muncesc și foarte mult fizic. Îi vedeam cultivând pământul sau ocupându-se de animale și grădini. Ei erau modești, tăcuți și rezervati, dar totuși prietenoși și gata să ofere ajutor celor care aveau nevoie.” În descrierea drumurilor dintre mănăstiri, ea notează dificultățile transportului: „Drumurile dintre mănăstiri sunt, în general, extrem de proaste. Căruțele trase de cai sau boi sunt singurul mijloc de transport posibil, iar călătoria devine deseori obositoare, cu multe opriri și mici accidente cauzate de terenul accidentat și alunecos.”
Urcușul pe Ceahlău
În descrierea drumului spre Ceahlău (Tchacleou), autoarea notează dificultatea urcușului: „Drumul care urcă spre muntele Tchacleou este abrupt, iar poteca îngustă se pierde uneori prin vegetația densă. Doar păstorii locali par obișnuiți cu aceste trasee dificile. Totuși, frumusețea locurilor recompensează efortul făcut.” Walker remarcă plantele alpine întâlnite aici: „Pe muntele Tchacleou am văzut flori și plante alpine rare, pe care nu le întâlnisem niciodată înainte. Vegetația diversă și abundentă face ca această zonă să fie cu adevăvărat specială.” Despre urcușul spre Ceahlău dinspre Durău, autoarea scria: „Poteca, după ce părăsește Durăul, devine curând abruptă și șerpuită. Păduri dese de fagi, brazi și scoruși îmbracă versanții muntelui și, mai sus, acestea fac loc tufelor scunde și pajiștilor presărate cu flori care ne erau necunoscute. Urcușul era greu și lent, însă fiecare pas dezvăluia noi priveliști, una mai frumoasă decât cealaltă.” Ea continuă descrierea vegetației întâlnite în apropierea muntelui: „Flori alpine delicate creșteau peste tot, iar printre ele erau specii pe care nu le văzusem în nicio altă parte a Europei. Tot acest peisaj era sălbatic și părea neatins de om. Traseul pe care îl urmam era adesea blocat de trunchiuri căzute sau acoperit complet de vegetație crescută liber. Părea că doar ciobanii care urcă cu turmele lor cunosc bine aceste poteci, aproape invizibile pentru ochii noștri.” Ajungând mai sus pe Ceahlău, Mary Walker observă condițiile climatice: „Vântul devenea tot mai puternic pe măsură ce urcam, iar aerul era surprinzător de rece, chiar și într-o zi de vară. În vârful muntelui, peisajul era magnific, dar temperatura ne obliga să ne protejăm bine împotriva frigului.” Walker își completează impresiile despre zona muntelui Ceahlău cu această observație: „Priveliștea de pe Tchacleou era extraordinară: munți înalți și văi adânci se întindeau cât puteam vedea cu ochii. Izolarea acestui loc era absolută și mă făcea să mă simt departe de lumea pe care o cunoșteam.”
Concluziile călătoarei
În finalul relatării despre vizita ei în zona Neamțului și la mănăstirile locale, Mary Adelaide Walker notează o reflecție generală asupra călătoriei: „Am părăsit aceste locuri cu sentimentul că am fost martora unei lumi care în curând s-ar putea schimba pentru totdeauna. Stilul de viață simplu și izolarea acestor mănăstiri și sate montane nu vor putea rezista mult în fața avansului inevitabil al civilizației.”
Călătoria lui Mary Adelaide Walker în 1888 prin mănăstirile și munții județului Neamț rămâne o mărturie despre viața monahală, tradițiile locale și peisajele naturale, reprezentând o sursă documentară valoroasă pentru cunoașterea trecutului acestei regiuni.
Alexandru ANDRIEȘ
