Ministerul Finanțelor a lansat o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur pentru care se acordă dobânzi avantajoase. Investițiile pot fi făcute pe 1, 3 și 5 ani, iar dobânda anuală este de 6,60%, 7,30%, respectiv 7,60%. Subscrierile au loc până la data de 9 mai și pot fi realizate prin intermediul subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română, cu mențiunea că în mediul urban se încheie mai devreme cu o zi lucrătoare decât ultima zi a perioadei de subscriere, 8 mai, iar în rural se încheie mai devreme cu două zile, respectiv pe 7 mai.
„Subscrierile realizate în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, se realizează în perioada de subscriere, cu următoarele precizări: posibilitatea de subscriere este asigurată pe întreg parcursul zilei, de la ora 0:00 la ora 24:00 (ora României), cu excepția ultimei zile care se încheie la ora 23:30”, anunță Ministerul Finanțelor. Pentru achiziționarea de titluri de stat în cadrul unei emisiuni, prin intermediul platformei ghiseul.ro, un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul aceleiași emisiuni, cu condiția încadrării în plafonul minim de 1.000 lei pentru o subscriere și plafonul maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune.
Pentru achiziţionarea titlurilor de stat prin ghişeul.ro, doritorii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii; să deţină carte de identitate valabilă în România; să aibă cont pe platforma ghişeul.ro; să aibă un card de debit emis în România sau în ţările agreate pentru Programul Tezaur. „Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent ca urmare a emisiunii de titluri de stat vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, mai arată sursa citată.
(G. S.)