Piatra-Neamț a găzduit, după 30 de ani, etapa națională a Olimpiadei Naționale de Istorie. Ce a însemnat această olimpiadă din punct de vedere organizatoric? 350 de elevi olimpici din întreaga țară, 49 de profesori însoțitori, membrii Comisiei Centrale din care fac parte didactice universitare și inspectori de specialitate și o echipă de aproximativ 200 de profesori și voluntari din județul Neamț care s-a străduit să ofere patru zile de neuitat oaspeților.
În Vinerea Mare, pe 18 aprilie, la Cinema Mon Amour, a avut loc Festivitate de Premiere a Olimpiadei Naționale de Istorie.
„Au fost acordate 5 premii I, II, III și multe mențiuni MEC, pentru primii 15% din fiecare an de studiu. De asemenea, au existat și premii speciale, oferite de Asociația Alumni pentru patru Raresiști și premii APIN oferite tuturor elevilor nemțeni participanți ai acestei olimpiade și trei premii oferite de Valentin Bălănescu, director general al grupului de presă Mesagerul de Neamț”, precizează Asociația Profesorilor de Istorie Neamț (APIN) în locul organizatorilor de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ)Neamț, cei din urmă depășiți total de situație când vine vorba despre comunicare.
Premiul I acordat de Miniesterul Educației a încununat efortul următorilor elevi:
-clasa a VIII-a –Octavian Ștefan Mentaș – Iași;
-clasa a IX-a -Daria Ioana Mărar -Cluj-Napoca;
-clasa a X-a -Darius Andrei Luca- Sibiu;
-clasa a XI-a -Dan Andrei Ardelean- Satu-Mare;
-clasa a XII-a -Robert Daniel Sârbu -Caraș-Severin.
Medalia de aur a mers la elevul Robert Sârbu, elev în clasa a XII-a, din județul Caraș-Severin, care a obținut punctajul maxim -100 de puncte.
Puteți urmări festivitatea de premiere integral aici.
Cei 350 de olimpici veniți din toate județele, au susținut proba scrisă pe 15 aprilie la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra-Neamț. În aceeași zi, seara, de la ora 17:00, la Cinema Mon Amour, gazdele le-au oferit un film istoric. A doua zi a avut loc o excursie de tip circuit prin județul Neamț, incluzând cele mai importante obiective istorice și turistice din Piatra-Neamț, Agapia, Văratec, Humulești, Târgu-Neamț -Cetatea Neamț, Parcul Național Vânători Neamț și Mănăstirea Neamț.
Joi, 17 aprilie, prin intermediul unui proiect organizat de Consiliul școlar al elevilor de la Colegiul Național Petru Rareș, oaspeții au vizitat cele mai importante muzee din Piatra-Neamț și Târgu -Neamț: Complexul Muzeal Național cu Muzeul de Artă, Muzeul Cucuteni, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Științe ale Naturii, Ansablul Curtea Domnească, Muzeul Memorial Ion Creangă din Humulești și Cetatea Neamțului.
Angela Croitoru