În ședința ordinară de luni, 28 aprilie, consilierii locali din Piatra -Neamț vor avea în mape un nou proiect de modificare a sumelor privind cheltuielile estimate pentru coridorul de mobilitate Bulevardul Decebal – Piața Mihail Kogălniceanu (pod Spital) – Bulevardul Traian. Ultima estimare de acum un an, într-o ședință extraordinară, era de peste 44 de milioane de lei (detalii aici ).
După votul consilierilor va putea fi consemnată suma de peste 54 de milioane de lei, potrivit proiectului, din care Primăria Piatra-Neamț ar suporta numai… 10,8 milioane de lei inclusiv TVA.
În etapa I a proiectului s-au cheltuit aproape 9 milioane de lei, iar estimările pentru etapa II au ajuns acum la peste 45 de milioane de lei, din care sumele nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat sunt de 35,7 milioane de lei. Bineînțeles, cu rezerva că orice alte cheltuieli mai apar vor fi suportate de la bugetul local, pentru că sumele nerambursabile aprobate și primite prin contractul de finanțare nu pot fi modificate!
Angela Croitoru