La Piața Centrală din Piatra Neamț poți achiziționa bulbi de crini de diferite soiuri, la prețuri modice, de la 5 la 10 lei, în funcție de cantitatea achiziționată. Nici măcar vizita discret anunțată a lui Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL- UDMR, nu a influențat în vreun fel tranzacțiile, chiar dacă a existat o cerere mai mare de bulbi – motivele nu sunt greu de înțeles- pentru soiul numit crinul trompetă. Amănunte despre acest soi de crin puteți citi pe un site de specialitate. La cele scrise acolo musai să adăugăm că este un soi erect și că va prospera într-o poziție însorită, trebuie plantat, primăvara sau toamna și în timpul sezonului, crinii trebuie hrăniți cu îngrășăminte speciale pentru plante bulboase și udați în perioadele fără ploaie.
Momentul cel mai interesant al vizitei care a avut loc la Sala Polivalentă, poate și cel mai entuziasmant, a fost când președintele PSD Neamț a prezentat un buchet de flori dominat de trandafiri, galbeni pe dreapta, reprezentând PNL-ul, roșii pe stânga reprezentând echipa lui Marcel Ciolacu, unde la mijloc era plasat un crin, care părea că stă bine în coșul respectiv.
Sala a strigat la îndemnul președintelui Harpa, identificând floarea de la mijlocul aranjamentului floral, „crin”, chiar dacă cu entuziasm reținut în fața unei asemenea încercări de aclimatizare politico-horticolă.
S-a vorbit mult de la pupitru, în unele momente cei de la Divertis, care au avut un spectacol de gală la Piatra Neamț cu o seară înainte, au fost surclasați fără drept de apel. A vorbit și Crin Antonescu, încercând să țină sala în priză. Reacția sălii este mai mult decât semnificativă pentru miile de oameni veniți să-și vadă și asculte candidatul oficial.

Privind la fotografia de grup din sală, din care nu am văzut să facă parte și cei de la UDMR ( ei sunt ocupați cu guvernarea, cineva trebuie să se sacrifice), este de înțeles alegerea lui Crin Antonescu în onoranta postură de candidat. Nu aveau pe altcineva, în condițiile în care Predoiu de la liberali se simte mult mai bine făcând pe Popescu-Dumnezeu (pentru cine nu știe cine a fost acesta recomandăm o lectură scurtă aici, aici și aici), pregătind condițiile pentru revitalizarea cenzurii totale și a concediilor plătite de stat cu vizite în viitoarele colonii de muncă ale țării.
A fost Crin Antonescu la Piatra Neamț. Și el și noi am bifat un eveniment care a fost la concurență cu Târgul de Florii din centrul orașului. Acolo nu existau, la vedere, crini, dar oamenii se bucurau că pot călca pe iarbă și că au, cât de cât, motive de bucurie.
V.B.